FOTO New York International Auto Show are 122 de ani. A adunat cele mai tari mașini

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 28.05.2022 - 19:05
Deus Vayanne
Deus Vayanne
Ford F-150 Lightning
Ford F-150 Lightning
Toyota bZ4X
Toyota bZ4X
VinFast VF 8 și VF 9
VinFast VF 8 și VF 9
Nissan Z
Nissan Z
Chrysler Airflow Graphite
Chrysler Airflow Graphite
Chevrolet Silverado EV
Chevrolet Silverado EV
Toyota GR Corolla
Toyota GR Corolla
Kia Telluride
Kia Telluride

New York International Auto Show (NYIAS), cel mai bătrân salon auto din America de Nord, organizat anual încă din 1900, s-a întors în halele Jacob Javits Convention Center, în perioada 15 – 24 aprilie 2022, după doi ani de pauză, din cauza pandemiei.

SHARE

Zeci de noi modele, tehnologii și soluții de mobilitate au debutat din nou pe scena auto din „Big Apple“, dar n-a mai fost ca în trecutul marcat de „monștrii termici“.

Întorcându-se în viitor, producătorii de automobile au declarat victoria electricelor, în fața motoarelor cu combustie, și în SUA, după mai bine de 120 de ani. 

Istoria se repetă și în industria auto. Conform unor relatări din presa americană din anul 1900, la prima ediție a NYIAS, aproximativ o treime din spațiul expozițional a fost dedicat automobilelor fără motoare cu combustie internă (ICE – Internal Combustion Engine), în special cu motoare cu aburi, dar și câteva pe baterii.

Acum, în 2022, focusul a fost tot pe mașini fără ICE, probabil mai consistent decât acum mai bine de 120 de ani, dar au dispărut din peisaj cele pe aburi.

Pe lângă vedete curentate, precum hypercar-ul Deus Vayanne de 2.200 de cai putere, Ford F-150 Lightning, Toyota bZ4X sau cele două SUV-uri vietnameze VinFast, VF 8 și VF 9, desenate de Pininfarina, la NYIAS 2022 au fost prezentate inclusiv mașini de gunoi electrice și ambulanțe electrice. 

De asemenea, cum mobilitatea electrică nu poate supraviețui fără infrastructură de încărcare, cum s-a dovedit la începutul anilor 1900, la salonul de la New York, secțiuni ample au fost dedicate stațiilor și sistemelor de încărcare. 

Din păcate, jucători mari de pe piața auto, precum BMW, Mercedes-Benz, Honda, Acura, Mazda, Mitsubishi, Buick, Cadillac, GMC, Jaguar, Land Rover și Tesla, au fost absenți de la NYIAS 2022. 

Cele mai tari mașini de la Salonul Auto de la New York

Deus Vayanne – Hypercar-ul de 2.200 de cai electrici

Constructorul austriac Deus a dezvăluit la NYIAS 2022 conceptul hypercar-ului Deus Vayanne, rezultatul celei mai interesante colaborări între statele europene, probabil, dacă nu luăm în calcul avionul de luptă Eurofighter (Vayanne este rezultatul colaborării între Deus, Italdesign și Williams Advanced Engineering – WAE). 

Designul este semnat Italdesign Giugiaro, de „sculptorii“ responsabili și de liniile unor modele precum Maserati MC-12, Alfa Romeo Alfasud sau Volkswagen Scirocco.

Iar mașina este pusă în mișcare de 2.200 de cai electrici, cu 200 mai mulți decât dezvolta, de exemplu, motorul Pratt & Whitney R-2800-8 Double Wasp de pe avionul F4U Corsair în Cel de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, Vayanne este mai puternic decât hypercar-urile Pininfarina Battista (1.903 CP), Lotus Evija (1.950 CP) și Rimac C-Two (1.940 CP).

Cuplul motor maxim este cotat la o valoare extremă de 2.000 Nm, iar accelerația 0-100 km/h, la 1,99 secunde.

Constructorul spune că Deus Vayanne poate atinge o viteză maximă de 396 km/h, dar nu dă încă informații despre autonomia electrică.  

Ford F-150 Lightning – Truck-ul cu prelungitor este, deja, „Sold Out“

Ford F-150 Lightning este versiunea 100% electrică a celui mai bine vândut truck din SUA. Mașina e disponibilă într-o singură variantă de caroserie, SuperCrew, cu patru portiere și benă.

Sistemul de propulsie este compus din două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Ford oferă două versiuni pentru baterie: Standard-Range și Extended-Range.

Prima dispune de 426 de cai putere, iar cea de-a doua oferă 563 de cai putere. În ambele cazuri, cuplul maxim dezvoltat este de 1.050 Nm.

Iar puterea de tractare este cuprinsă între 2,3 și 4,5 tone. Autonomia electrică maximă variază între 370 și 482 de kilometri, în funcție de tipul bateriei.

Mulțumită sistemului Pro Power Onboard, dacă mașina este conectată la o priză casnică și se întrerupe alimentarea cu energie electrică, sistemul inversează fluxul de curent dinspre mașină spre casă.

Pentru a funcționa, casa trebuie să aibă un inverter AC-DC și priza de încărcare opțională Charge Station Pro. În aceste condiții, Ford susține că F-150 Lightning poate alimenta o casă chiar și trei zile.

Toyota bZ4X – Primul model 100% electric Toyota„bZ“, de la Beyond Zero

Toyota bZ4X marchează începutul ofensivei 100% electrice a constructorului nipon care a pus bazele electrificării în industria auto în 1998, cu modelul Prius.

Modelul este dezvoltat pe aceeași platformă cu Subaru Solterra și este oferit în două configurații de putere: cu un motor electric de 204 CP (tracțiuna 4x2) și cu două motoare electrice, cu o putere totală de  218 CP (tracțiune 4x4).

Bateria cu o capacitate de 71.4 kWh promite o autonomie de până la 513 kilometri în cazul primeia și de până la 467 de kilometri în cazul celei de-a doua.

Liniile exterioare ale SUV-ului electric de clasă medie au fost trasate după filosofia „Hi-Tech and Emotion“. Iar interiorul a fost gândit să ofere o ergonomie superioară și o utilizare cât mai facilă.

VinFast VF 8 și VF 9 – Și vietnamezii fac mașini electrice

Electrificarea a deschis larg ușile producției de automobile. Chinezii și indienii fac mașini electrice pe bandă, iar VinFast arată că și vietnamezii trag tare.

După ce a prezentat SUV-urile VF 8 și VF 9 la CES 2022, în ianuarie, VinFast a adus mașinile și la Mobile World Congress din Barcelona, în martie, și la NYIAS 2022, arătând că este hotărât să intre atât pe piața americană, cât și pe cea europeană.

Design-ul celor două SUV-uri VinFast este semnat de italienii de la Pininfarina, iar în interior vietnamezii propun o arhitectură minimalistă, în ton cu moda, dominată de un display central de 15,6 inch.
VF 8 oferă 5 locuri, VF 9, până la 7 locuri.

Ambele modele pot fi echipate cu două sisteme de propulsie: cu un motor electric de 204 de cai putere și tracțiune 4x2 sau cu două motoare electrice, 408 cai putere și tracțiune integrală.

Nissan Z – Prezența europeană, sub semnul întrebării?

Din cauza normelor stricte de poluare și a taxelor, noul model sport Nissan Z, urmașul lui 350 Z și al lui 370 Z, s-ar putea să nu ajungă oficial în showroom-urile din Uniunea Europeană. 

Mașina este animată de un propulsor pe benzină twin-turbo de 3.0 litri, cu arhitectură V6, care dezvoltă 405 cai putere și un cuplu maxim de 475 Nm.

Puterea este transmisă roților spate fie prin intermediul unei cutii automate cu 9 trepte, fie prin intermediul unei cutii manuale cu 6 trepte. 

Ajunsă la a șaptea generație, cu un număr de
1,8 milioane de unități vândute, Nissan Z este una dintre cele mai vândute mașini sport din lume.

Chrysler Airflow Graphite – „Buzduganul“ electrificării

Din 2028, gama Chrysler va include doar modele cu zero emisii. Iar conceptul Airflow poate fi considerat „buzduganul“ electrificării constructorului american.

Botezat după un model Chrysler din anii 1930, Airflow are o arhitectură de SUV coupé și dispune de o putere de 400 de cai, furnizată de două motoarele electrice.

Producătorul spune că modelul de serie ar putea oferi o autonomie electrică de până la 650 de kilometri.

Chevrolet Silverado EV – Poate trage până la 4,5 tone

Dacă Ford a dezvoltat o versiune electrică pentru F-150, Lightning, Chevrolet nu avea cum să se lase mai prejos și a pregătit un Silverado EV.

Truck-ul dispune de 664 de cai putere electrici, oferă o autonomie de până la 640 de kilometri și poate trage o remorcă cu o greutate de până la 4,5 tone.

Toyota GR Corolla – Ultimul hot-hatch pentru puriști

Înainte de a trece complet la electrificare, Toyota vrea să mai spună un cuvânt în segmentul ho-hatch-urilor medii, în care se duelează modele precum Honda Civic Type-R, Volksagen Golf R, Ford Focus RS sau Hyundai i30 N, de exemplu.

 

Toyota GR Corolla preia rețeta de la sora sa mai mică, Toyota GR Yaris, una dintre cele mai apreciate „buburuze“ sport, și dispune de un motor de 1.6 litri turbo, în trei cilindri, care dezvoltă 304 cai putere și un cuplu de 370 Nm, sistem de tracțiune integrală GR-FOUR, cu distribuție variabilă a puterii între punți (60-40, 30-70 și 50-50), și cutie de viteze manuală, cu 6 trepte.

Puriștii care vor opta pentru pachetele Performance sau Circuit Edition se vor putea bucura și de diferențiale Torsen, cu alunecare limitată.

Kia Telluride – Doar pentru SUA

Cel mai mare model Kia și primul desenat special pentru piața americană a ajuns la ora facelift-ului la NYIAS 2022.

SUV-ul cu 8 locuri și trei rânduri de scaune dispune de un design revizuit, noi tehnologii și același motor V6 de 3.8 litri aspirat natural, care produce 291 de cai putere.

 

În versiune X-Line, mașina are o gardă la sol mai mare cu un centimetru decât vechiul model, ceea ce îi conferă unghiuri mai bune de atac și degajare.

Iar cea mai mare schimbare este la interior, unde noul Telluride oferă o planșă de bord sub forma unui display de mari dimensiuni și integrat, ca la Kia Sportage sau la unele modele BMW.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te