Constructorul german a anunțat, printr-un comunicat, că a făcut un nou pas în dezvoltarea strategiei sale de business pe piețele europene selectate, cu scopul de a deveni mai agil, flexibil și eficient, așa cum este prezentat în planul strategic ”PACE!”. Ca parte a măsurilor sale de susținere a creșterii durabile, Opel intenționează să coordoneze businessul din România prin importatorul local independent de succes, Trust Motors SRL. Trust Motors este deja importator oficial pentru mărcile Groupe PSA, Peugeot, Citroën și DS Automobiles.
„Această decizie reflectă încă o dată scopul planului strategic PACE! și va ajuta la stabilirea unei structuri de vânzare mai agilă, mai eficientă și, prin urmare, mai competitivă, în anumite țări europene (...) Suntem siguri că marca noastră va performa și mai bine în România, de acum înainte” a declarat Xavier Duchemin, Opel/Vauxhall Managing Director Sales, Aftersales și Marketing.
Trust Motors urcă pe locul 3 în topul importatorilor din România
Întregindu-și portofoliul de mărci al Grupului PSA reprezentate în România prin preluarea operațiunilor Opel, Trust Motors urcă pe locul 3 în topul importatorilor din România, după Renault Commercial Roumanie și Porsche România.
„Este un pas înainte, important în parteneriatul cu Grupul PSA. Avem o lungă istorie de colaborare fructuoasă și sunt convins că această preluare aduce o valoare semnificativă pentru toate părțile interesate și ne va ajuta să gestionăm împreună, cu succes, provocările aduse de noua eră a mobilității și electrificării auto. Suntem pregătiți să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni și avem experiența și resursele necesare pentru a consolida mai departe businessul Opel în România“, a declarat Andrei Iacob, CEO Trust Motors.
Trust Motors și Opel România vor continua să își desfășoare activitatea independent, până la primirea aprobărilor din partea autorităților locale, estimată în perioada următoare. Odată finalizată preluarea, Trust Motors va integra businessul Opel în businessul său actual, cu sprijinul ambelor echipe.
Opel a vândut peste 9.000 de autovehicule în România în 2019 și vizează creșterea profitabilă în următorii ani. Conform datelor DRPCIV, în primele șase luni din 2020, în România au fost înmatriculate 1.075 de modele Opel noi, în scădere cu 72,59% față de aceeași perioadă a anului trecut.