Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.970.448 Votanți în România
49,81 %
741.322 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

VIDEO Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 22.02.2024 - 15:52
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: captură video 0-100.ro
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: captură video 0-100.ro
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: captură video 0-100.ro
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: captură video 0-100.ro
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia
Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar - Foto: Dacia

Dacia Spring a fost schimbată major la 3 ani de la lansare. În urma facelift-ului, caroseria și interiorul au fost redesenate aproape complet, iar mașina electrică a primit noi opțiuni. Cea mai tare e sistemul „V2L” (Vehicle to Load), ce permite alimentarea gadget-urilor.

SHARE

Lansat în 2021, Spring, prima mașină electrică Dacia, a democratizat mobilitatea cu alimentare la priză pe „bătrânul continent”.

În 2022, i-au fost recunoscute eficiența energetică și amprenta de carbon scăzută, primind ratingul maxim de 5 stele la testele efectuate de Green NCAP. Iar în 2022 și în 2023, Dacia Spring a ocupat locul al treilea în Europa în clasamentul celor mai vândute mașini electrice către clienții persoane fizice. În total, de la lansare, peste 140.000 de exemplare Dacia Spring au fost înmatriculate pe plan internațional. 

Pentru a păstra și spori atractivitatea Daciei Spring pe piața din ce în ce mai concurenială a mașinilor electrice, grupul Dacia-Renault i-a operat un facelift amplu modelului, pe care l-a prezentat pe 21 februarie la Paris și care își va face debutul în showroom-uri în primăvara lui 2024. 

Citește și: Ampere face mașinile electrice mai accesibile. Renault Twingo, sub 20.000 €

Dacia Spring, schimbată major. Mașina electrică are „V2L”. Poate face cafele sau grătar

Dacia Spring 2024 nu mai are aproape nimic în comun cu modelul lansat în 2021, în ceea ce privește design-ul exterior și al interiorului. Poate fi considerat un model nou, din acest punct de vedere. Dar, cum platforma tehnică, motoarele și bateria au rămas aceleași, vorbim doar de un facelift amplu și agresiv.

Cea mai importantă noutate a Spring-ului 2024 este, însă, fără doar și poate, sistemul „V2L” (Vehicle to Load), ce permite alimentarea gadget-urilor și a altor aparate electrice, sistem care până acum nu putea fi găsit decât pe anumite mașini electrice premium, mult mai scumpe. 

Concret, noul Spring dispune de un încărcător „V2L” bidirecțional, astfel încât mașina să poată fi folosită ca sursă de energie pentru alimentarea dispozitivelor electrice. Un adaptor specific care se conectează la conectorul de încărcare al automobilului, integrat în grila față, acționează ca o priză tradițională de 220V/16A.

Citește și: VIDEO Citroën ë-C3, prima mașină electrică făcută în Europa care dă șah Daciei Spring: 23.300 €

În cadrul evenimentului de prezentare de la Paris, un oficial Dacia-Renault a conectat, de exemplu, la Spring un espressor de cafea, iar în materialele de prezentare mașina apare ca sursă de alimentate pentru un laptop. Dar, având în vedere că priza oferă o putere de 2,2 kW, poate fi branșat și un grătar, de pildă, când ieșiți la picnic și nu aveți chef să aprindeți focul cu lemne și cărbuni. 

Citește și: „Aventura” unui român cu mașină electrică Dacia Spring de la Fălticeni la Saturn: 540 km, în 12 ore

Noutățile Dacia Spring 2024: design inspirat de Duster III, volan reglabil pe înălțime, sistem de frânare regenerativă cu selector „B”, frunk, volan pe dreapta pentru UK

Noul Spring deschide un nou capitol al evoluției primei mașini electrice Dacia, păstrând toate calitățile estetice care au contribuit la succesul generației precedente, dar aducându-le la un nivel superior. 

Caroseria adoptă noile elemente de design inaugurate de cea de-a treia generație a modelului Dacia Duster. Spring 2024 beneficiază astfel de un aspect mai robust, cu mai multă personalitate, în timp ce interiorul a fost complet refăcut. Pavilionul este singura componentă a caroseriei păstrată de la generația anterioară.

„Adoptând noul univers vizual și grafic al mărcii, Spring își confirmă statutul de membru esențial al familiei Dacia. Modelul beneficiază de un design serios, care inspiră siguranță. Bazându-se pe succesul generației anterioare, noul Spring își afirmă personalitatea și spiritul său autentic", a declarat David Durand, director de design Dacia.

Un detaliu specific noului Spring îl reprezintă cele două benzi de culoare neagră prezente atât la nivelul calandrului, cât și transversal de-a latul hayonului, între blocurile optice spate.

Semnătura luminoasă în formă de Y, similară celei a noii generații Duster, este prezentă atât la blocurile optice față, cu tehnologie LED, cât și la cele din spate. 

Noul Spring ilustrează, totodată, ingeniozitatea specifică mărcii. Astfel, protecțiile laterale din partea inferioară a portierelor sunt ușoare, ușor de instalat și ușor de înlocuit. Elementele din crom au fost eliminate, așa cum este cazul pentru toate modelele Dacia. 

Barele de pavilion au fost, de asemenea, eliminate, ceea ce a dus la scăderea greutății vehiculului și la ameliorarea profilului aerodinamic al caroseriei.

Noul Spring este disponibil într-o gamă de șase nuanțe, inclusiv noul Beige Safari și Brick Red.

Planșa de bord este complet nouă, afișând noul univers grafic al mărcii Dacia, care se distinge prin linii orizontale, și integrând totodată o nouă gamă de ecrane digitale.

Spring dispune acum de un tablou de bord digital de 7”, color, care poate fi personalizat, disponibil pe toate nivelurile de echipare, și de un ecran central de 10” pentru versiunile superioare.

Paleta de culori și materialele utilizate pentru interior au fost modernizate pentru a oferi o calitate superioară, dar cu o diversitate de opțiuni esențiale cu scopul de a controla costurile - pentru a rămâne fidel poziționării „value for money”, specifică mărcii Dacia.

Elementele de culoare albă prezente la nivelul carcasei blocului de instrumente, la baza schimbătorului de viteze și a spațiilor de depozitare de la baza ușilor, conferă interiorului o impresie de prospețime. Semnătura emblematică în formă de Y se regăsește în forma aeratoarelor, (de culoare albă pe nivelele de echipare standard și de culoare Copper Brown pe nivelul de echipare Extreme).

Partea centrală a planșei de bord este colorată diferit, în funcție de nivelul de echipare: Alto Grey pe versiunea Essential, Brick Red pe Expression, Kaki Lichen pe Extreme.

Noul Spring are un habitaclu și mai practic. O atenție specială a fost acordată ergonomiei, sistemul multimedia cu ecran tactil fiind poziționat în câmpul vizual al șoferului. Tabloul de bord digital de 7”, care poate fi personalizat, a fost conceput pentru a fi practic și intuitiv și permite afișarea informațiilor pe care șoferul le consideră cele mai utile. Dacia Spring beneficiază de YouClip, noile accesorii ingenioase Dacia disponibile și pe Duster III. 

De notat, Spring oferă cel mai bun spațiu de depozitare din segmentul său de piață. Spațiul de încărcare este mai generos, având un volum total de 308 litri, cu 6% mai mare comparativ cu modelul anterior, respectiv 1.004 litri cu scaunele din spate rabatate – mai mult decât vehiculele rivale de dimensiuni similare și la egalitate cu modelele similare din segmentul B. În plus, spațiul suplimentar de depozitare (torpedoul dublu, spațiile de depozitare de la baza ușilor, etc.) cu un volum total de aproape 33 de litri depășește, de asemenea, standardele segmentului. 

Accesoriile ingenioase, dar practice, optimizează și mai mult capacitatea de depozitare și încărcare a noului Spring. Un spațiu de depozitare cu un volum de 35 de litri, amplasat sub capota față (frunk), se adaugă spațiilor utile prezente la interiorul vehiculului. Consola centrală poate găzdui un suport pentru pahare, realizat cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, eficientă din punct de vedere al resurselor.

Noile sisteme de asistență la conducere (ADAS) se adaugă echipamentelor disponibile pe noul Spring pentru a răspunde celor mai recente norme de siguranță (GSR2): frânarea automată de urgență (cu detectarea vehiculelor, pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor), recunoașterea panourilor de semnalizare cu alertă de depășire a vitezei legale, asistență la parcarea cu spatele, semnal pentru oprirea de urgență, alertă la schimbarea benzii de circulație, asistență la menținerea benzii  de circulație, sistem de supraveghere a atenției șoferului și apel de urgență (eCall). Și, pentru a ușura viața clienților săi, Dacia introduce butonul "My Safety" care permite un acces rapid la configurația preferată de sisteme de asistență la conducere.

Pentru a optimiza și mai mult autonomia, noua Dacia Spring este echipată pentru prima dată cu un sistem de frânare regenerativă care este activat prin selectarea poziției „B" a noului selector de viteze.

Spring 2024 este echipat standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore sau în doar 4 ore cu ajutorul unui wall box de 7 kW. Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW, care asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.

Cu ocazia lansării noului Spring, Dacia oferă o gamă extinsă, care va permite clienților să găsească versiunea care corespunde cel mai bine nevoilor lor. Ca și în cazul celorlalte modele ale mărcii, o versiune intermediară, „Expression” a fost intercalată între versiunile Essential și Extreme.

Motorul de 65 CP/48 kW este disponibil pe noile versiuni Spring Expression și Extreme, în timp ce motorul de 45 CP/33 kW este disponibil pe versiunile Essential și Expression.

Principalele dotări de serie disponibile pentru Dacia Spring 2024, în funcție de nivelul de echipare:

- Spring Essential: tablou de bord digital de 7", volan cu 3 brațe reglabil pe înălțime, servodirecție, sistemul multimedia Media Control cu port USB, limitator de viteză, funcția cruise control, comandă radio pe volan, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față electrice, asistență la parcarea cu spatele, priză 12V.

- Spring Expression: idem Essential + climatizare manuală, jante de 15", motor de 65 CP.

- Spring Extreme: idem Expression + elemente decorative interioare și exterioare de culoare Copper Brown, oglinzi retrovizoare și geamuri electrice pentru ușile din spate, sistemul multimedia Media Nav Live cu ecran central de 10", două porturi USB  și conectivitate wireless Apple CarPlayTM și Android AutoTM, încărcător bi-direcțional.

Comenzile pentru noul Spring se vor deschide în primăvara anului 2024, iar lansarea pe piață este programată în a doua parte a anului 2024.

În premieră, Dacia Spring 2024 va fi disponibilă pentru prima dată cu volan pe dreapta, pe piața din Marea Britanie. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te