După ce Renault a părăsit Rusia în mai, din cauza sancțiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei, cedându-și activele către statul rus pentru o rublă, fosta fabrică Renault de la Moscova a fost redenumită oficial, la începutul lui iunie, JSC Moskvich.
La conducerea „noului” constructor auto rus a fost numit Dimitri Pronin, fost director adjunct al departamentului de transport al orașului Moscova, iar, după reorganizarea fluxurilor, pe 23 noiembrie, JSC Moskvich a anunțat reluarea producției și, deja, primele modele Moskvich 3 au ieșit pe străzi.
Unul dintre primele Moskvich 3 a fost testat și prezentat în detaliu de youtube-erița „Лиса Рулит” (@lenalisa33) pe străzile pline de zăpadă ale Moscovei.
Noul Moskvich, un SUV 99% chinezesc
SUV-ul Moskvich 3 se dorește a fi „low-cost”, fiind, de fapt, un JAC JS-4 chinezesc asamblat în Rusia, căruia i s-a schimbat sigla și numele. Dar prețul său numai „low-cost” nu este, având în vedere că pornește de la 1.970.000 ruble, echivalentul a peste 26.000 de euro.
Moskvich 3 este animat de un motor turbo, pe benzină, de 1.5 litri, care dezvoltă 150 de cai putere, are cutie de viteze automată și doar tracțiune față. Un sistem 4x4 nu e disponibil nici opțional.
Istoria Moskvich a început în anii 1930
Istoria uzinei auto de lângă Moscova începe din anii 1930, când fabrica producea automobile Ford. Apoi, după ce rușii au luat din Germania o linie de producție de mașini Opel, la scurt timp după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, au apărut marca și modelele Moskvich. Primul model „propriu” a fost Moskvich-400 (1946), un Opel Kadett puțin modificat.
Din anii 1950, rușii au început să facă modele Moskvich proiectate de inginerii sovietici, precum Moskvich 402, Moskvich 407, Moskvich 412 sau Moskvich 2140. Ca idee, Moskvich 412 a fost prima mașină sovietică care obținut certificate internațional de siguranță, trecând testele de siguranță din Franța, Suedia și Germania de Vest, de exemplu.
Ultimul model Moskvich a fost Moskvich 2141, comercializat sub numele Aleko, care a invadat și străzile din România la începutul anilor 1990. Design-ul său era influețat de Simca 1307.
După destrămarea URSS, la începutul anilor 1990, Moskvich s-a zbătut să supraviețuiască. În 2002, a declarat falimentul și a intrat în lichidare. Iar din 2005, după ce Renault a preluat controlul AvtoVaz, cel mai mare producător auto din Rusia, uzina lângă Moscova a început producția de modele precum Duster, Kaptur și Nissan Terrano, având o capacitate de aproximativ 180.000 de unități pe an.
Foto: Modelul JAC JS-4 ce stă la baza noului Moskvich 3