A fost distribuit în filmele unor mari regizori italieni și a cucerit publicul peste noapte datorită rolului său din „La Dolce Vita”. Marcello Mastroianni a început să joace în filme încă de la 14 ani și a câștigat mai multe premii în cariera sa.
Povestea de dragoste dintre Alain Delon și Romy Schneider pare a fi tiparului unui film pentru adolescenți. O fată se îndrăgostește de „băiatul cel rău”, însă relația celor doi a avut un sfârșit nefericit.
Brigada Rutieră transmite că vineri în jurul orei 13.30, a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie în Pasajul Băneasa, în care au fost implicate cinci autovehicule, aflate pe sensul de ieşire din Munucipiul Bucureşti, din care a rezultat o victimă.
Un american din statul Massachusetts, veteran al războiului din Vietnam, a declarat că şi-a folosit "intuiţia" atunci când a câştigat de şase ori la o loterie organizată în Statele Unite.
Ministerul Afacerilor Externe anunţă vineri, în contextul recentelor decizii de nepermitere a intrării unor cetăţeni români pe teritoriul Statelor Unite Mexicane, că a continuat demersurile faţă de autorităţile mexicane