Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări, atât de Crăciun cât şi de Revelion, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat joi Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Şapte medici de la Spitalul Judeţean Galaţi au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni, printre care şi ucidere din culpă, fiind acuzaţi că au lăsat să aştepte afară în frig, un pacient în stare gravă sau au întârziat realizarea testelor COVID.
213 zboruri au avut întârzieri mai mari de 60 minute, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în intervalul 15-21 decembrie 2022, anunţă joi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, scrie joi pe Facebook că continuă lucrările în Parcul Cişmigiu chiar şi în sezonul rece. Proiectul care vizează reabilitarea Podului Mare este executat în proporţie de peste 80%, precizează edilul.
Metrorex anunţă, joi, că în perioada 24 - 26 decembrie a.c. şi 31 decembrie a.c. - 2 ianuarie 2023, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale.