Beijingul a aprobat livrarea unei noi tranșe din vaccinul anti-covid CoronaVac iar 10 milioane de doze ar putea ajunge în Turcia în acest weekend, a declarat președintele turc Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Zinedine Zidane, a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat, vineri, campioana Spaniei, citată de agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Încă doi români sunt infectați cu noua tulpină COVID din Marea Britanie, ambii pacienți sunt din București și niciunul dintre ei nu a călătorit în afara țării. Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie.
În cinematografele chineze a rulat vineri un documentar patriotic pentru a comemora un an de la punerea sub carantină a orașului Wuhan, acțiunea făcând parte din campania de propagandă a Beijingului de a-și prezenta într-o lumină pozitivă răspunsul inițial la pandemie.
Nicușor Dan a spus că Primăria Capitalei va avea în 2021 un buget real de circa 4 miliarde lei la care se adaugă finanțările nerambursabile din fonduri europene.