Informația a fost dezvăluită pentru prima dată de jurnaliștii de la Washington Post, publicația notând că „bustul nu este expus” în Biroul Oval.
Însă alte busturi, printre care unele ale fostului lider sindical Cesar Chavez și activistului pentru drepturi egale Martin Luther King Jr., sunt expuse. Bustul lui Chavez a fost adus în Biroul Oval după învestirea lui Joe Biden ca președinte al SUA.
Premierul britanic Tony Blair îi făcuse cadou președintelui George W. Bush bustul liderului britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în 2001.
Fostul președinte democrat Barack Obama, în timpul căruia Joe Biden a servit ca vicepreședinte, a provocat controverse la preluarea primului mandat în 2009 când a decis înlăturarea bustului, o mutare privită de critici drept o repudiere a alianței transatlantice.
Casa Albă a anunțat însă că obiectul se află în continuare în Casa Albă, controversa continuând însă timp de mai mulți ani.
„Unii au spus că a fost un simbol al aversiunii ancestrale a președintelui cu origini parțial kenyene [Barack Obama] față de Imperiul Britanic - pentru care Churchill a fost un apărător atât de înfocat”, scria Boris Johnson într-un editorial din 2016, perioadă în care era primar al Londrei.
Johnson a fost amplu criticat la momentul respectiv pentru editorial, în special datorită referinței la originile președintelui american.
Fostul președinte american Donald Trump a readus un bust al lui Churchill în Biroul Oval când a devenit președinte, prezentându-i-l fostului premier britanic Theresa May în timpul primei lor întâlniri la Washington în 2017, potrivit HotNews.ro.