Alain Delon, mare star al filmului francez și interanțaional a murit în această dimineață. Actorul ajunsese la 88 de ani și cochese cu gândul de a fi eutanasita. Delon spuen acă a trăit tot ce a dorit și că nu se mai recunoaște îna ceastă lume.
„Nu e lumea mea. Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut tot, am văzut totul”, afirmase Alain Delon.
Actorul numit Alain Delon de România pentru asemănarea izbitoare cu starul farncez. A avut 5 neveste
Trebuie spus că a existat un actor român cu un destin tragic care a fost numit Alain Delon de România. Este de vorba de Geo Costinbiu, un actor foarte oubit care s-a stins la doar 63 de ani.
Geo Costiniu sau “Alain Delon de România”, cum a fost supranumit in epoca. Geo Costiniu a rămas in memoria colectivă cu rolul motociclistului rebel fără cauza (Vali Abrudan), alături de debutanta, pe atunci, Anda Onesa, in “Septembrie”, regia Timotei Ursu, 1978. Imagini din Arhiva Buftea.
Geo Costiniu a fost un idol al tinerilor în anii '70, născut la 23 aprilie 1950.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), în 1973, şi-a construit cariera actoricească fie pe scena Teatrului Giuleşti/Odeon (din 1974), fie în cinematografie sau televiziune.
Cum a ajuns actor?
Geo Costiniu s-a iubit cu Margareta Pogonat, care era cu 18 ani mai mare decât el. "Am fost ca două steluţe care, încet-încet, s-au îndepărtat... până când nu s-au mai văzut...", a povestit actorul la un moment dat.
“Mai mult eu am fost iubit. Aveam o cabinieră care îmi făcea selecția pur și simplu. Fel de fel de domnișoare din sală, care fuseseră la spectacol și le-a plăcut spectacolul sau le-am plăcut eu. Veneau la cabină dupa spectacol. Faptul că am fost însurat de cinci ori cred că spune că tot timpul eu mi-am căutat acest ideal. A fost ca un fel de loz în plic… mai tragi o dată, mai tragi o dată… și am tot tras”, povestea marele actor Geo Costiniu.
Avea să moară în 2013:
"Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut. Am făcut şi prostii, am făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Dar de regretat nu regret absolut nimic. Le-am făcut crezând în ele...Ce mai vreau de la viaţă ? Încă un şpriţ!", spunea aproape de moarte Costiniu.
Povestea actorul, mai jos:
Citește și: Alain Delon de România: 5 căsătorii, de două ori cu aceeași femeie. A fost loz în plic. Moare uitat
Să fiu cel mai bun, cel mai frumos, cel mai puternic",
La rândul său, Delon spunea „Dragostea m-a determinat întotdeauna să mă autodepăşesc"
„Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut tot, am văzut totul. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit. Există aceşti oameni pe care îi urăsc. Totul este fals, toată este falsă. Nu mai există respect, nu se mai respectă cuvântul dat. Contează doar banii. Auzi vorbindu-se despre crime pe tot parcursul zilei. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete”, a spus Alain Delon, potrivit mediafax.ro.
Alain Delon a mărturisit că a vrut „să fie cel mai bun, cel mai frumos, cel mai puternic", pentru femeile din viaţa sa. El a spus asta în prefaţa unei cărţi ce îi e dedicată.
Citește și: A murit marele actor francez Alain Delon, monstru sacru al cinematografiei. Avea 88 de ani