Petrika Ionesco este numele cunoscut în Ocident după ce a decis să fugă ilegal din România. Petrică, așa cum e numele său de botez, este regizor de teatru şi operă, scenograf, creator de evenimente speciale.
Înainte de Revoluție, a avut posibilitatea de a monta piese atât în România, dar și în Occident. În 1969, îl găsim la Festivalul Internațional de Teatru de la Nancy, Franța, cu Lecția de Eugen Ionescu. Este anul în care pune în scenă Conu’ Leonida față cu reacțiunea de I. L. Caragiale la Teatrul „C. I. Nottara”. Spectacolul este interzis de regimul comunist. În 1970, participă la Bienala de Teatru de la Florența. Părăsește România și se stabilește la Paris.
NU se mai întoarce acasă
Petrică Ionescu a absolvit în 1970 I.A.T.C-ul. Dar situația din România era tot mai complicată, libertățile îngrădite.
„În anii ’69, erau tot felul de grupuscule de muncitori şi securişti (îmi închipui) care umblau pe stradă şi puneau mâna pe hippie. Eu aveam părul lung (pe vremea aia aveam păr, superb!) până la cot şi o barbă foarte mare, aproape marxistă; era o barbă gigant, n-o răsesem niciodată.
M-au atacat pe stradă în Dorobanţi şi mi-au spus că dacă nu mă tund pe loc, îm iau buletinul şi trebuie să mă prezint a doua zi cu barba rasă şi părul scurt (aveam dreptul la un deget peste urechi). Îţi dai seama ce tristeţe, ce disperare! Aveam vreo 22 de ani …
Petrică Ionescu a fost declarat „dușman” al regimului comunist și condamnat la moarte. Din fericire, la pronunțarea sentinței artistul nu se mai afla în România.
Petrică Ionescu este renumit pentru montările sale pe scene importante de operă din lumea întreagă, dar a bucurat și milioane de copiii lucrând pentru Disneyland la Paris, Orlando și Los Angeles.
Citește și: Artistul adulat pe marile scene ale lumii, condamnat la moarte în România. Era prieten cu Pavarotti
Mustața, rol decisiv
M-am dus, m-am câcâit până la ultima secundă. Cu scandal cu părinţii, cu fraţii… Mi-am tuns părul şi n-am vrut să îmi tund barba total; am decupat o mustaţă. Am scos barba şi a rămas mustaţa, numai aşa, de frondă. M-am prezentat. „Păi bine, băi..şi asta ce e ?”
Şi am spus: ”Dom’le, scuză-mă, asta e mustaţa lui Horia, Cloşca şi Crişan, eroii patriei, străbunii noştri. Aici scrie că trebuie să-mi tund barba. Mai e barbă? Nu mai am barbă!”
Ăla nu a ştiut ce să facă, s-a dus la şeful lui şi m-a lăsat aşa. M-am întors triumfant acasă cu gândul ca a doua zi s-o tund.
Dar m-am dus la Institut şi cum am ajuns (mustaţa era mai mică decât acum): „Dom’le, dar ce bine îţi stă!”. Toţi îmi făceau aşa nişte complimente, pe care niciodaţă nu le-am avut înainte, că m-am simţit şi eu mai împăunat. Am zis c-o mai las o săptămână şi încă o săptămână şi de atunci asta e!”, a spus pentru radioromaniacultural
Decide să plece din România
În 1970, cu ocazia unui turneu la Florența, Italia s-a hotărât să rămână în Occident.
Autoritățile române l-au condamnat la moarte, în contumacie. Pe atunci, judecătorii interpretau un paragraf din Codul Penal din 1968, care asocia învinuirea de „refuz al întoarcerii în țară” în timpul unei „misiuni de reprezentare a statului” cu acuzația de „trădare de țară”.
Citește și: Joacă în 50 de filme, dar refuză să devină o vedetă. Singuratic, „moare în mizerie, frig și sărăcie”
După ce a stat în Franța vreun an de zile, a plecat în 1971 în SUA. A vrut să cunoască țara și a plecat să călătorească doar cu autostopul. După o perioadă, s-a întors la Paris. Acolo a fost invitat de către Fernando Arrabal să meargă la Londra să monteze spectacolul său „Nu puneți cătușe florilor”.
A montat spectacole în Franța, Marea Britanie, Germania, Irlanda, România, Elveția etc., de exemplu, la Opera din Paris, la cea din Bordeaux, laMetropolitan Opera, La Scala din Milano, Opera de Stat din Viena, cea din Stuttgart, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, la Operele din Geneva, Monte-Carlo, Amsterdam, Tokyo și Helsinki.
Nu e recunosuct în țară
"Este o injustiţie, mă macină, mă tulbură, mă seacă la suflet (faptul că nu este recunoscut în ţară - n.r.). Peste tot în străinătate, numele meu e asociat cu regizori români", a mărturisit regizorul Petrică Ionescu într-un interviu.
Lucrurile s-au mai așezat, Petrică Ionescu montând două opere ale lui Shakespeare la Teatrul Național din București. Este vorba de „Visul unei nopți de vară” și „Burghezul gentilom”.
Nu mi-e frică de nimic
„Nu mi-e frică de nimic. Când încep să mă gândesc la ceva, ştiu foarte clar că, dacă fac chestia asta, critica o să mă distrugă… dar nu pot să mă abţin! Mie mi se impun lucrurile. Că sunt eu care îmi impun mie… nu ştiu de unde vine, dar în orice caz, nu e ceva raţional.
Observ că tot mereu sunt lucruri supradimensionate. Supradimensionez stările. Pornesc de la un duet în jurul unei cafele, pe care un altul l-ar face cât se poate de simplu şi normal; la mine, povestea asta nu poate să fie decât ceva, cum să spun, un coşmar sau un vis, un moment estetic puternic… sau ceva!
Ceva care să mă domine. Sunt atras de lumea asta. Probabil că atât de tare aş vrea să fac din ce în ce mai puternic, din ce în ce mai prezent, din ce în ce mai hipnotic, încât n-ajunge! Aş vrea să mai fie încă vreo trei acte, să mai am trei săptămâni, să se lucreze mai mult, ceea ce e greu…”, a spus pentru sursa mai sus citată.
Petrică Ionescu este considerat cel mia mare regizor de operă după Zefirelli.
