Berlinala 2020 - Radu Jude, primul regizor român cu trei producţii în festival

DE Adelina Sahlean | 24.02.2020 - 11:18
Radu Jude/Foto: Silviu Gheţie
Radu Jude/Foto: Silviu Gheţie

Filmele „Tipografic Majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera în secţiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin de anul acesta.

SHARE

Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeaşi secţiune două filme. Radu Jude va participa şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc între 20 februarie şi 1 martie 2020.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţia celui de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

„Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite. Filmul va avea premiera mondială la Berlin.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

Secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin prezintă anual o selecţie de filme care pun accent pe inovaţie sau experiment. De-a lungul anilor, aici au avut premiera filmele unor cineaşti ca Jean-Luc Godard, Claude Lanzmann, Harun Farocki, Alexander Kluge, Danielle Huillet, Jean-Marie Straub şi Aki Kaurismäki.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te