Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan a murit, în anul 2008, la vârsta de 66 de ani, după ce se internase în urmă cu două zile în stare gravă pentru o afecţiune incurabilă a ficatului.
Cine este actorul
La puțin timp după Revoluție, revista Cinema publică un interviu cu actorul, altfel destul de zgârcit în apariții publice.
„Fără îndoială, actorul are şi un dram de histrionism - dar nu în sens derizoriu sau peiorativ, ci în acela de concept teatral.
Toate rolurile cu care se întâlneşte actorul sunt ipostaze posibile într-o existenţă umană; sau în mai multe existenţa umane. Evident că există tentaţia de a întâlni o partitură care să întrunească tot ceea ce marii gânditori, marii artişti au reuşit sau au încercat să analizeze pe parcursul istoriei spiritualităţii umane. Cred însă că acest lucru este imposibil. Echivalentul teatral al personajului literar presupune o sumedenie de ipostaze imposibil de realizat de către un singur actor în planul unui echivalent semantic teatral”, spune Iuliu Moldovan în deschiderea interviului....
Citește și: Un ucigaș condamnat la moarte a supraviețuit injecției letale. Va fi „ucis” din nou cu o nouă metodă
Tentaţia oricărui actor este să prezinte, într-o carieră artistică, o varietate cât mai cuprinzătoare de tipuri: trecând de
la o extremă la alta în ceea ce priveşte paleta cromatică a personajelor pe care le întâlneşte întâmplător sau voit, în măsura în care el poate determina acest lucru.
O măsură, de altfel, aproape insignifiantă. Din păcate, această profesie are un caracter de ingrată dependenţă de mulţi factori, inclusiv de hazard, de şansă, de conjunctură. Dar, ca să fiu foarte sincer, cred că un actor cu personalitate - şi, în general, toţi marii actori au o personalitate foarte-bine conturată-, foarte greu reuşeşte să-şi iasă din matcă. Cred că nu este o idee prea fericită a le cere actorilor să se depersonalizeze într-atât încât să nu poată fi recunoscuţi de la un rol la altul.
Toţi marii actori îşi lasă amprenta în mod evident asupra personajelor pe care le întâlnesc. Aşa că, oricât de variată ar fi gama de personaje pe care le interpretează, cred că toate, în fapt, sunt subordonate personalităţilor lor, ale acestor actori.
Sunteţi de profesie ardelean?, vrea să știe reporterul
„Transilvănean. Sunt transilvănean şi cred că în profesia mea nu am uitat nici o secundă acest lucru. M-am apropiat cu
foarte multă pasiune, cu responsabilitate şi cu sentimentul unei obligaţii de conştiinţă de tot ceea ce a trebuit să fac în profesie, în spiritul tradiţiei transilvănene. Iar ascendenţa mea am considerat-o ca o responsabilitate foarte importantă pentru mine, ca artist.
L-am întruchipat pe Horea, în filmul "Horea", realizat de regizorul Mircea Mureşan după un scenariu foarte bine scris de către regretatul Titus Popovici, poate cel mai bun
Am jucat Avram Iancu pe scena Teatrului Naţional, în regia lui Horea Popescu, spectacol care, din păcate, a apărut într-un moment nepotrivit. Nu trebuia făcut chiar atunci, în '90, când lucrurile încă erau extrem de confuze şi anumite nuanţe din text au fost comentate şi speculate într-un mod tendenţios, reuşindu-se în acest fel să se îndepărteze publicul.
lată un sens neconstructiv al criticii, al unei anumite părţi a criticii, care omoară un spectacol de care Teatrul Naţional ar
avea nevoie şi care ar trebui să fie în repertoriul lui permanent...
Apoi, felul în care am încercat să mă apropii de fiecare dată de marii corifei ai spiritualităţii transilvănene trădează un raport sentimental al meu cu valorile acestei lumi, raport pe care am încercat să-I împlinesc şi prin atitudinea mea în plan estetic sau civic.
Transilvania, după cum spunea Petrache Ţuţea, este coloana vertebrală a neamului românesc. Ea nu poate să se înscrie în nici un fel de articol, indiferent cine I-ar inventa. Distrugând coloana vertebrală a cuiva, îl distrugi. Or fenomenul românesc nu poate fi distrus. Şi nu cred că tocmai acum, când vorbim despre libertate, despre democraţie, acest lucru se poate produce. Ar fi un cinism al istoriei pe care Dumnezeu sper să ne-o vegheze.
Despre integrarea europeană, Iuliu Moldovan a spus: A fi european înseamnă a nu fi xenofob, a detesta şovinismul, dar a-ţi păstra specificul, a-l respecta şi a-l cultiva.
Despre critici și cât sunt de constructive
Sunt unul dintre actorii care au crezut şi cred în continuare în eşec. Niciodată nu m-am revoltat. .. Evident, fiecare
actor are subiectivităţi cărora le poate cădea victimă ... Dar fac parte dintre actorii şi dintre artiştii care şi-au asumat criticile, atunci când argumentaţia a fost legitimă şi convingătoare.
Ba chiar şi atunci când argumentele au fost exprimate într-un chip foarte violent, agresiv sau lipsit de deferenţă. Însă întotdeauna am luat dintr-o critică sensul constructiv, sensul bun al observaţiilor care mi s-au făcut; şi acestea nu m-au demobilizat, dimpotrivă, m-au ambiţionat.
Am acordat criticii respect şi preţuire şi consider că m-a ajutat. Iar elogiile le-am luat întotdeauna cu foarte m ultă precauţie. Niciodată nu am căzut în albia îmbătării de sine cu laudele care mi-au fost adresate, dacă mi s-a părut că au depăşit măsura. Întotdeauna am încercat să fiu ponderat şi să iau exact ceea ce trebuie luat şi dintr-o critică negatoare, distructivă, şi din articolele elogioase.
Portret al artistului
Ovidiu Iuliu Moldovan, unul dintre cei mai iubiţi actori s-a născut pe întâi ianuarie 1942, în satul Vişinelu, comuna Sărmaşu (Mureş) şi s-a stins din viaţă pe 12 martie 2008, în urma unui stop cardio-respirator. El suferea de ciroză.
A jucat de-a lungul vremii în 42 de filme, printre acestea, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Artista, dolarii şi ardelenii”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, „Castelul din Carpaţi”, „Misterele Bucureştilor”, „Horea”, „Secretul lui Nemesis” sau „Sosesc păsările călătoare”, dar şi în numeroase spectacole de teatru.
‘Destinul a făcut ca primul şi ultimul rol din Teatrul Naţional să le fi facut în regia lui Radu Penciulescu: in 1970, in “Regele Lear” şi în 2002, în “Celalat Cioran”.
Citește și: În Canada, Hrușcă e milionar și îl cheamă Genny. Ce face în cele 11 luni când nu colindă în România
În ultima parte a vieții sale, Ovidiu Iuliu Moldovan era măcinat de suferință și își ducea existența dintr-o pensie infimă. Mare parte din bani îi cheltuia pe tratamente. În ziua de luni, 12 martie 2008, inima marelui actor a încetat să mai bată. Moartea mamei sale, în 1995, i-a sfâşiat inima lui Ovidiu Iuliu Moldovan. S-a retras. A refuzat să mai joace în filme şi a apărut doar în spectacole de teatru şi poezie. Nimeni nu a ştiut că este bolnav. În ultimele săptămân a refuzat orice contact.
Conform apropiaților, cea mai mare neîmplinire a sa a fost faptul că nu a avut urmași. A trăit, până la sfârșitul vieții, singuratic.
Citește și: Adulat de spectatori, Ovidiu Iuliu Moldovan a murit singur și în uitare. Marele regret al actorului
Viața actorului Ovidiu Iuliu Moldovan a fost marcată de dispariția celor doi părinți ai săi. Tatăl său a fost ucis în război, dar actorul era tânăr și a trecut peste pierdere. La bătrânețe și-a pierdut mama, lucru care i-a împietrit inima.
Citește și: Ovidiu Iuliu Moldovan, pe urmele tatălui dispărut pe front. S-a lepădat de lume după moartea mamei
