Viaţa lui Ovidiu Iuliu Moldovan a fost marcată de pierderea prematură a tatălui său, luat prizonier de război şi omorât împreună cu alţi 40 de camarazi, de luptătorii lui Miklos Horthy.
Actorul a încercat toată viaţa să afle ceea ce s-a întâmplat cu părintele său, dar nu a reuşit. Din respect faţă de acesta, actorul şi-a luat numele „Iuliu”. Moartea mamei sale, survenită în 1995, i-a sfâşiat inima lui Ovidiu Iuliu Moldovan, astfel că după acest episod, s-a închis in el, s-a retras din viaţa publică, aparând ocazional pe scena Naţionalului şi în recitalurile de poezii eminesciene.
Citește și: VIDEO Adulat, premiat de MTV, dar jignit că umblă cu o mașină de 1.000€. „Voi sunteți săraci”
De atunci, a refuzat să mai joace în filme, ultimul său mare rol fiind „Pantazi”, din „Craii de Curtea-Veche”, al lui Mircea Veroiu. Era atât de închis în el încât nici măcar fratele său după mamă, regizorul Mircea Moldovan, nu a ştiut că are ciroză, ci doar că suferă de diabet, scria ziarulmetropolis.ro
Ovidiu Iuliu Moldovan a încetat din viaţă pe 12 martie 2008, un an în care cultura română avea să-i mai piardă pe Colea Răutu, Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache sau Dina Cocea.
Îndrăgostit de propriile personaje
Iuliu Moldovan a dat foarte puține interviuri. Niciodată nu a vorbit de viața lui privată. Spre exemplu într-un interviu oferit în 2004 el spune:
Despre prietenia ta cu Bita Banu știu că datează încă din anii studenţiei. Știu că îi admiri cultura și inteligenta și modul în care știe el să fie un prieten adevărat. Cât despre Penciulescu... am aflat ca lui îi datorezi "șlefuirea până la străluciri de diamant" a talentului tău. Cum te-a descoperit Penciulescu?
- Penciulescu a dat de mine cu prilejul unei sesiuni ITI (Institutul Internaţional de Teatru). Venisem la București cu un spectacol al teatrului din Timișoara - unde eram angajat. Bănuiesc că i-am plăcut lui Penciulescu, de vreme ce m-a distribuit, curând, in spectacolul sau de referinţă, un spectacol care a produs un adevărat "scandal" în lumea specialiștilor, a criticilor de teatru...
- Vorbești, desigur, de acel extraordinar "Rege Lear", care-l avea în rolul titular pe extraordinarul, la rândul lui, George Constantin, foarte tânăr la vremea aceea...- Toţi eram tineri în acel spectacol, într-adevăr extraordinar. Tocmai asta a și creat acea "vâlva" în jurul lui. Pentru majoritatea spectatorilor și chiar și a criticilor obișnuiţi cu stilul clasic de
montare - gen Sică Alexandrescu, să zicem -, "Lear" era un rege bătrân. Idealul era întruchipat, firește, de un actor cu părul alb, un monument, cum a fost marele Storin... Și, când colo, lumea s-a pomenit cu noi. Cu George în Lear, cu mine, în Oswald, cu Silvia Popovici, cu Eliza Plopeanu, cu Vali Seciu și cu Costel Constantin. Și decorurile erau uluitoare... Domina "albul", totul era doar sugerat... Scenografa - care realizase și costumele - era tot foarte tânăra: Florica Mălureanu.
Asta se întâmpla în 1970 - anul când am fost angajat la TNB. Ce vremuri! Lucrau pe-atunci, în ritm frenetic, realizând spectacole năucitoare, și Ciulei, și Pintilie, și Esrig, și Valeriu Moisescu și Dinu Cernescu (aflat, în acel timp, într-o forma excepţională). Cam tot pe-atunci m-a luat Penciulescu într-un spectacol de televiziune cu piesa lui Gorky - "Cei din urmă". Și tot in acea perioada, adică cu puţin timp mai înainte de a se hotărî, din motive bine întemeiate, să
părăsească ţara, Penciulescu ar fi dorit să monteze, tot cu mine, un "Richard al II-lea...".
Citește și: Adulat de spectatori, Ovidiu Iuliu Moldovan a murit singur și în uitare. Marele regret al actorului
