Dumitru Dan a călătorit 2.200 de zile în jurul lumii, la începutul secolului trecut, pentru a câștiga un premiu de 100.000 de franci oferit de Touring Club de France din Paris. A fost deposedat, jefuit de o parte din premiu.
Citește și: Românul care a înconjurat pământul în opinci. Jefuit, după 100.000 de km. Povestea spusă chiar de el
Dumitru Dan a fost însoțit de patru români și un câine în jurul lumii, la începutul secolului al XX-lea, când mașina era un lux, iar avioanele comerciale nu se înălțau pe cer.
Nopți dormite în copaci
Dumitru Dan și-a povestit călătoria pe bandă de magnetofon: „Călătoria a început pe 1 aprilie 1910. Am vizitat 1.500 de localități, 74 de țări, 30 de colonii, traversând trei oceane, înconjurând de șapte ori Ecuatorul.
Eu nu avusesem posibilitatea de a intra la Universitatea din Iași pentru că eram copil sărac. M-am întovărășit cu alți trei prieteni și am plecat pe jos, dând spectacole în diverse orașe, ca să câștigăm bani: Viena, Budapesta, Bruxelles și am ajuns la Paris, în costume naționale și opinci, cântând muzică folclorică.
După o vreme, doi dintre noi s-au înscris la Conservator și doi la Facultatea de Geografie.
Ciește și: Misterioasa moarte a lui Volodimir Makei. A vrut Putin să îl asasineze pe Lukasenko?
În timp ce eram la Universitate, am auzit că o societate franceză a găsit de cuviință să deschidă un concurs: cine înconjoară pământul pe jos. Dornici de a vedea lumea și pentru premiul ce ni se oferea, ne-am înscris. Au venit 196 de străini admiși...
Citește și: A jucat cu Pintea și Iuliu Moldovan. La 35 de ani a plecat în munți alegând „smerenia și iertarea”
Făclii împotriva fiarelor
Am mers și șase-șapte zile prin călduri tropicale. Nopțile le dormeam afară, în copaci, în hamac. Mergeam noaptea cu făclii arzând ca să speriem fiarele.
Am avut la noi, în afară de corturi, două revolvere, un aparat de fotografiat și un binoclu. Mergeam pe jos și când eram pe apă.
Aveam un aparat procurat din Londra pe care îl puneam la gleznă și care ne marca pasul. Iar noi, pe puntea
vasului, mergeam și 10–12 ore pe zi. Din Panama, ne-am îmbarcat pentru Japonia, am mers 27 zile străbătând Pacificul, iar pe punte am mers 1.400 de kilometri...
A mâncat animale sălbatice
În Sumatra, am fost înconjurați de o ceată de cimpanzei care s-a repezit furioasă la noi, pe un coleg l-au mușcat de picior, iar pe mine de mână.
În Vietnamul de azi, am suferit din cauza frigurilor galbene. Mureau câteva mii pe zi. Am scăpat cu mare greutate, însă am și azi pete pe corp și pe față.
În America, am întâlnit mulți români, mai ales ardeleni, care ne-au primit foarte frumos. La Detroit, erau 40.000 de români și trei biserici.
Călătoria de 100.000 de kilometri a lui Dumitru Dan se află în Guiness Book
În Alaska, alimentele lor erau pește uscat, focă și diverse bucăți de urs. Erau minus 37 de grade. Nu ne-am împăcat cu dormitul în barăcile lor, unde făceam un foc în mijlocul încăperii și mirosea foarte urât. Pereții erau căptușiți cu blănuri de urs.
Am plecat singur din Florida (unde s-a despărțit de ultimul tovarăș de călătorie, grav bolnav - n.r.), mai aveam 10.000 de kilometri pe jos. Am parcurs Cuba – Puerto Rico – Venezuela. Am trecut în Spania. Când am ajuns în Malta, guvernatorul mi-a pus la dispoziție o navă și am plecat la Salonic.
Pentru că mi se rătăciseră bagajele, m-au arestat și m-au trimis la Londra. Acolo s-au lămurit treburile. Am luat-o prin Serbia și Bulgaria și am ajuns în țară. Eram în anul de grație 1916“, rememorează Dumitru Dan.
Un singur supraviețuitor
O mare parte a călătoriei, Dumitru Dan a fost însoțit de cei trei prieteni ai săi. Alexandru Pascu a murit în 17 iulie 1911, intoxicat cu opium în casa unui rajah foarte bogat din Bombay, nefiind familiarizat cu obiceiurile practicate de gazde.
Deşi li s-a făcut o mare onoare ca trupul neînsufleţit să fie îngropat conform tradiţiilor indiene, românii au ales ca loc de odihnă pentru camaradul lor un cimitir catolic.
În China s-a prăpădit Negreanu în timpul traversării munţilor Nan-Ling. Erau singuri în munţi, ploua, era frig şi aproape înserat. Acesta a alunecat într-o prăpastie.
L-au transportat cu mare greutate până în cel mai apropiat sat. S-a stins din viaţă în dimineaţa următoare, din cauza numeroaselor leziuni interne.
Paul Pîrvu a fost nevoit să abandoneze cursa în ianuarie 1915, când a rămas internat într-un sanatoriu pe lângă lacurile Kissimmee, Florida (SUA). I-a fost amputat un picior din cauza degerăturii căpătate în timpul traversării Siberiei şi Alaskăi.
Despărţirea de Pârvu şi de credinciosul câine Harap (care îi aparţinea lui Pârvu) a fost pentru Dumitru Dan unul dintre cele mai dramatice momente.
Parcurseseră împreună 90.000 de km. „Acest Harap credincios - relata D. Dan - ne-a făcut mari servicii, ne semnala orice fel de primejdii omeneşti şi de animale, apoi prin Siberia şi canalul Bering ne-a tras sania cu alimente şi bagaje pe gheaţă.
Despărţirea de Harap îmi fu foarte dureroasă şi nu puteam să-i explic că îl abandonez pentru totdeauna“, povestește Dan.
O poveste ca nicio alta
După ce a sosit în ţară, în martie 1916, Dumitru Dan a făcut numeroase demersuri prin Legaţia Franceză la Bucureşti, pentru a intra în posesia premiului. A primit doar 50.000 de franci.
„Spre sfârşitul vieţii, când visul de a avea un muzeu dedicat primului globe-trotter român nu s-a putut împlini, a ales să-şi vândă sau să doneze către muzee multe din documentele strânse, cât şi alte bunuri personale.
Statul român nu a făcut mai mult decât de a-l invita, prin diverse autorităţi, să ţină, în toată ţara, numeroase conferinţe.
În perioada 1962-1973, a ţinut peste 2.000 de astfel de conferinţe şi nu vă pot preciza dacă erau remunerate, cel mai probabil că nu“, ne-a precizat sub anonimat un apropiat al urmașilor lui Dumitru Dan.
S-a realizat un film
În urmă cu 3 ani a apărut filmul de animație „Opinci” despre aventurile lui Dan și ale tovarășilor săi în jurul lumii.
„Am fost șocați că o astfel de poveste incredibilă nu a fost descoperită printre prietenii și publicul larg - așa că ne-am urcat imediat la bord. Am găsit-o pe Steliana Sârbescu - fiica lui Dumitru Dan - care era încă în viață, și am făcut un interviu filmat.
În afară de o mărturie exotică a tatălui ei, ea a spus ceva care ne-a surprins: că la început nu a crezut povestea lui de cutreierător în lume, crezând că sunt doar basme exotice. Perspectiva ei unică ne-a oferit premisa pentru povestea noastră. Am ales animația pentru că nu a existat altă modalitate de a recrea o astfel de poveste internațională stabilită în 1910 – un live action sau un film documentar era exclus”, spunea Anton Groves, co-scenarist și co-regizor al filmului pentru Newsweek România.
