Grupul danez a încercat încă de anul trecut să-și vândă filiala Baltika, din Rusia, ca şi alte companii occidentale care părăsesc țara de la invazia sa asupra Ucrainei.
Cu toate acestea, după ce Carlsberg a anunțat în iunie că a găsit un cumpărător pentru afacere, președintele rus Vladimir Putin a ordonat confiscarea temporară a participației Carlsberg la producătorul local de bere, luna următoare.
Carlsberg spune că Moscova i-a furat afacerea
„Nu există nicio modalitate de a trece peste faptul că ne-au furat afacerea, în Rusia, și nu îi vom ajuta să facă asta să pară legitim”, a spus Jacob Aarup-Andersen, care a preluat funcția de CEO în septembrie.
Carlsberg avea opt fabrici de bere și cam 8.400 de angajați în Rusia și a avut anul trecut o depreciere de 9,9 miliarde de coroane daneze (1,41 miliarde de dolari) la Baltika.
Citeşte şi: Rusia preia controlul asupra acțiunilor subsiadiarelor companiilor occidentale Carlsberg şi Danone
Aarup-Andersen a spus că, din cauza interacțiunilor limitate cu conducerea Baltika și cu autoritățile ruse, din iulie, Carlsberg nu a reușit să găsească nicio soluție acceptabilă în această situație.
„Nu vom intra într-o tranzacție cu guvernul rus, care să justifice cumva ca aceștia să ne preia afacerea în mod ilegal”, a spus el, într-o discuţie cu jurnaliştii, după declarația trimestrială a veniturilor companiei, conform CNN.
Citeşte şi: Carlsberg îşi vinde afacerile din Rusia, Preţul tranzacţiei nu este cunoscut însă public
La începutul acestei luni, Carlsberg a ripostat punând capăt acordurilor de licență pentru mărcile sale din Rusia, care i-au permis subsidiarei Baltika să producă, să comercializeze și să vândă toate produsele Carlsberg din țară.
„Când aceste licențe se epuizează, la finalul perioadei de grație, [ruşii] nu mai au voie să producă niciunul dintre produsele noastre. Desigur, nu pot garanta că se va întâmpla, dar asta este așteptarea noastră”, a spus Aarup-Andersen.