Persoanele care au muncit în străinătate vor avea dreptul la o pensie comunitară. Acest lucru înseamnă că perioada de muncă desfășurată peste hotare va fi luată în considerare, indiferent de țara în care solicitantul va solicita pensia.
Cum se calculează pensia românilor care au muncit și în diaspora
Cu alte cuvinte, cei care s-au stabilit în alt stat vor primi pensia din acel stat, iar cei care se întorc în România vor beneficia de pensia din țara de origine.
Directorul Direcției Relaţii Internaţionale la Casa Națională de Pensii Publice,Maria Luiza Socol Florescu, a declarat că toți cei care lucrează în străinătate și au avut perioade de muncă în România trebuie să depună o cerere de pensie la instituția corespunzătoare din statul în care activează în prezent. Aceasta este regulă și acea instituție va iniția procedurile necesare către autoritățile competente din toate statele implicate în calculul pensiei.
“Toți cei care lucrează în străinătate și au lucrat în România trebuie să înțeleagă, că trebuie să se adreseze acolo unde lucrează în prezent. Aceasta este regula: se depune o cerere de pensie la o singură instituție dintr-un singur stat membru”, spune șefa Direcției Relaţii Internaţionale la Casa Națională de Pensii Publice.
Citește și: Erdogan, pregătit pentru al doilea tur de scrutin. Kilicdaroglu promite victoria. Scor: 49,34 vs 45%
Fiecare instituție va realiza propriul calcul al drepturilor de pensie, acordând ceea ce se numește pensie comunitară. De exemplu, în cazul unei persoane cu un stagiu minim de cotizare de 15 ani în România, se va efectua un calcul al pensiei naționale și un calcul al pensiei comunitare, conform principiului contributivității.
Prin acest proces, se iau în considerare toate perioadele de asigurare realizate în toate statele membre, iar pensia este stabilită pe baza acestor informații.
Citește și: The Washington Post: Zelenski plănuia atacuri în Rusia şi voia să-l lase pe Orban fără țiței rusesc
Este important de menționat că se vor lua în considerare doar contribuțiile achitate în România, iar perioadele de muncă în străinătate vor fi creditate cu o valoare medie realizată în România, potrivit Cuget Liber.