La 5 februarie, Camera Deputaților a lansat o licitație pentru un “acord cadru“ pentru “servicii de transport aerian internațional de pasageri și servicii de cazare la hoteluri în străinătate“.
Valoarea contractului este estimată la patru milioane de lei, din care trei milioane de lei pentru zboruri, iar un milion de lei pentru cazări.
Ultimele informații privind deplasările externe ale deputaților sunt din martie 2020, când o delegație a comisiei pentru educație a fost în Tunisc, costul total fiind de 10.791 de lei. Delegația a fost condusă de actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Imediat după revenirea în țară a acestei delegații a fost decretată starea de urgență.