La Autostrada Ploiești–Brașov se lucrează, teoretic, din 2003, când fostul premier PSD Adrian Năstase a semnat un contract cu Bechtel. Dar, nu s-a făcut nimic.
Nici măcar hârtiile, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, nu sunt gata, până în ziua de astăzi, în ciuda promisiunilor.
Dacă pe 11 august 2024 ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că speră să meargă pe ea până face 57 de ani, adică în 2030, pe 11 noiembrie 2024 el a declarat că „E o autostradă care costă foarte mult, costă în jur de vreo 4 miliarde. Am încercat, am ajuns mai jos un pic, fiindcă pe 160 de kilometri de autostradă să plăteşti vreo 4 miliarde de euro e un pic cam mult.
Eu sper să se termine studiul de fezabilitate la această autostradă în 2025 şi să se intre în zona de execuţie, în licitaţie, bineînţeles, proiectare şi execuţie în anul viitor.
Citește și: Cele mai ciudate trasee pe care le-ar putea avea autostrada între Bucureşti şi Braşov
Nu pot să vă spun, dinainte, cu ce oferte vor veni cei care vor să construiască. V-aş minţi dacă v-aş spune aşa ceva”.
Contractul pentru documentația tehnică (studiu de fezabilitate - SF - și proiect tehnic - PT) pentru Autostrada Ploiești - Brașov a fost semnat în februarie 2021, pentru o ofertă de 47 milioane lei și o durată de 42 de luni, din care primele 30 de luni (doi ani și jumătate) studiul de fezabilitate, ultimul termen de predare fiind septembrie 2024, care, apoi, s-a transformat în ianuarie 2025. Iar, ianuarie 2025 s-a încheiat.
Foto: Traficul pe DN 1 - Valea Prahovei e un coșmar în orice zi și la orice oră
După 22 de ani de promisiuni, Autostrada „Valea Prahovei” nu e prioritate. Nimic, în planul CNIR!
Pe 28 ianuarie 2025, Compania Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), care a preluat dezvoltarea autostrăzilor de la CNAIR, a făcut, într-o postare pe Facebook, un bilanț la 10 luni de activitate. Niciun punct nu se referă la ceva despre Autostrada Ploiești - Brașov.
Citește și: VIDEO Eșec pe Centura Comarnic. 236.000.000 lei ca turiștii să stea în coloană pe Valea Prahovei
„𝟐𝟕𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐝𝐫𝐮𝐦 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝟑𝟖 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟎 𝐥𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭
De la începutul activității CNIR, în primele 10 luni de mandat (aprilie 2024- ianuarie 2025), conducerea executivă a Companiei a demarat proiecte de autostrăzi și drumuri expres atât de necesare și așteptate.
Concret, au fost lansate 7 licitații pentru construirea a 𝟐𝟕𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 de drumuri de mare viteză, contracte estimate la 𝟑𝟖 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 (aprox. 7,6 miliarde Euro).
Astfel, pe lângă aprobarea primului Buget al Companiei, avem în derulare, în diferite etape următoarele :
• 𝟕 𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐒𝐄𝐀𝐏 pentru proiectarea și execuția a 270 de kilometri de autostradă și drum expres (5 loturi, cu o lungime de 143 de kilometri pe Autostrada ,,Unirii”-A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni, în procedură de depunere sau evaluare oferte.). Celor cinci loturi de pe A 8 li se adaugă contractele pentru construirea Drumurilor Expres Focșani-Brăila, respectiv Bacău-Piatra Neamț.
• 𝟓 𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐯𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 de proiectare și execuție pentru patru loturi ale Autostrăzii Unirii -A8, respectiv supervizarea pentru Drumul Expres Focșani-Brăila (valoare de peste 300 milioane lei).
• 𝐋𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 ,,Drum de mare viteză București-Giurgiu”.
• 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐫𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A 13 Brașov-Bacău.
Pe lângă proiectele proprii ale CNIR, unele obiective au fost preluate de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere -CNAIR, mai ales cele concentrate în zona Moldovei, proiecte la care au contribuit atât colegii din CNAIR, cât și ONG-urile direct interesate de dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Citește și: București, singura capitală UE izolată rutier de Europa. Nu este legată de nicio autostradă
În continuare, C.N.I.R. va prelua și alte obiective majore de infrastructură rutieră, obiective care se vor regăsi în prima strategie de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier a C.N.I.R. pe termen lung, mediu și scurt, ce va fi adoptată de către Consiliul de Administrație al CNIR.
Și noi, cei de la CNIR, ne dorim să implementăm cât mai repede proiectele, dar toate lucrurile trebuie făcute cu responsabilitate tehnică și financiară și cu respectarea termenelor din legislație.
Vă asigur că rămân, în continuare, dedicat obiectivului pentru care a fost înființată Compania Națională de Investiții Rutiere și țin cont de toate opiniile exprimate cu bună-credință și în mod constructiv, fără a denatura realitatea, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
În concluzie, colectivul CNIR va continua procesul de realizare a proiectelor de infrastructură rutieră, parcurgând cu profesionalism toate etapele necesare”, a transmis CNIR pe Facebook.
2033, estimarea CNIR pentru Autostrada Ploiești–Brașov
În noiembrie 2024, Gabriel Budescu, directorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere – CNIR, companie de stat care a preluat toate proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România, a explicat că, în ceea ce privește autostrada de pe Valea Prahovei, „întârzierile nu mai pot fi recuperate. Realist vorbind. Important e ce ne propunem de aici încolo să fie realist. Adică dacă spunem că terminăm forajele în nouă luni, atunci să fie nouă luni”.
Iar întrebat de HotNews.ro dacă vreun tronson al autostrăzii de pe Valea Prahovei are șanse să fie deschis până în 2030, Gabriel Budescu a răspus că, „la ora actuală cred că e cam din scurt, având în vedere că 2030 ne propunem pentru zona montană din A8, unde avem deja SF-ul și ne pregătim să lansăm proiectare și execuție și acolo avem până la 40 de luni perioadă de execuție și undeva la 10-14 luni proiectare. Deci aici ar fi similar”.
Budescu a estimat că 2033 „e un termen realist” pentru Autostrada Ploiești–Brașov.