După manipularea creșterii economice prin supra-evaluarea stocurilor, implicarea în veniturile bugetare a unor venituri extraordinare (profiturile companiilor de stat destinate investițiilor), confiscarea surplusurilor bugetare, a venit rândul altor sectoare să fie jumulite de bani: telecomunicațiile, energia, băncile, jocurile de noroc și, mai ales, pensiile private ale românilor.
Asaltul împotriva acestor sectoare a urmat un scenariu comun: demonizarea lor, împroșcarea cu informații false privind profitabilitatea lor excesivă, asocierea acestei profitabilități ipotetice (care nu există în realitate dacă e să privim tendințele pe termen mediu-lung) cu lăcomia și ticăloșia care neapărat trebuie pusă la punct.
Un scenariu care prinde la un popor foarte puțin educat economic, mai ales când vorbim de economie privată.
Rețeta prin care statul încearcă (nu înseamnă că o să îi și reușească) să ia cu japca niște bani pe niște calcule foarte șubrede este și ea similară pentru toate domeniile agresate: supra-taxare (mai ales a profiturilor) dublate de plafonarea de tarife / prețuri, astfel încât tendința de a duce în preț această taxă să fie diminuată la minim.
Efectul nu poate fi decât unul singur: falimentul sau restrângerea la minim a activității (conservare) dublată de o serie de strategii de apărare care, în final, vor lovi tot în consumatorul contribuabil sedus de acest stat pus pe rele care pretinde că ia apărarea poporului sărăcit de acești „ticăloși“ inventați. Ideea nu e nouă, o aplică și alte țări cu rezultate, cel puțin, îndoielnice (Ungaria, Polonia etc.).
În sectorul energetic s-a decis aplicarea unei taxe pe cifra de afaceri și nu pe profit, ignorând faptul că acest sector are masiv nevoie de investiții care se deduc (parțial sau integral) din această cifră de afaceri. Statul ignoră complet nevoia de investiții și decide să taxeze veniturile operaționale.
Dacă mai punem la socoteală și că plafonează prețul gazelor pentru populație (redevența nu se va plăti însă la acest preț plafonat) din care se obține inclusiv energie lucrurile par complet anapoda cu consecințe distrugătoare pentru sectorul energetic.
Ne așteptăm la creșteri de tarife
Taxarea cifrei de afaceri se recomandă pentru firme de dimensiuni mici (IMM-uri), unde capitalul investit este încă incipient și unde rata de profitabilitate nu există sau profitul este complet reinvestit din motive de acces limitat la finanțare.
La companiile mari, taxarea cifrei de afaceri distruge clar valoarea economică. Ne așteptăm la creșteri de tarife, atât cât permite puterea de cumpărare, dar și înrăutățirea serviciilor de furnizare a energiei electrice (și conexe, cum ar fi încălzirea) care este, de fapt, tot o taxă asupra contribuabililor.
Lăsăm deoparte faptul că plafonarea prețului gazelor ajută clar un anumit tip de consumatori industriali (industria îngrășămintelor chimice, de exemplu), chiar dacă este vândută ca fiind foarte benefică pentru populație.
A fost identificată o „ticăloșie“ și în sectorul telecomunicațiilor care trebuie prompt taxată. De fapt, aceasta este o vacă de muls prea frumoastă să fie nejupuită corespunzător. Telefonia (mobilă) și internetul au devenit servicii de care nu te mai poți lipsi într-o lume modernă.
Sectorul are o creștere frumoasă, nu neapărat cu sprijin de la stat.
Investiții private masive mențin România pe harta țărilor cu servicii de telecomunicații avansate (avem practic autostrăzi cu 5 benzi pe sens când vorbim de viteza conexiunilor Internet).
Mai sunt însă lucruri de făcut. Multe localități (câteva mii) încă nu au conexiune la internet, încă avem probleme de acoperire cu telefonia mobilă.
Încă sunt investiții importante de făcut pentru care statul nu are clar resurse. Investiții care să scoată părți bune din România rurală aflate încă în izolare comunicațională.
Prin asaltul lansat de guvernul disperat după bani, taxa pe profit a fost înlocuită cu una pe cifră de afaceri.
Taxarea va merge în două direcții: în creșteri de tarife și în încetinirea ritmului cu care se fac investiții în sectorul de telecomunicații (mai ales în zonele izolate, rurale, subdezvoltate).
Taxarea va scumpi accesul la aceste tehnologii și va izola o parte importantă din România.
Citește toate analizele despre cum va arăta economia românească în 2019
Lăcomia PSD aruncă economia în haos
Aterizarea dură care ne așteaptă
Dragoș Anastasiu: Încrederea este la minimul istoric
Nici urmă de lăcomie sau ticăloșie
Alți „lacomi“ au fost găsiți în persoana băncilor. Bănci care dau dobândă prea mică la depozitele bancare și prea mare la credite. Băncile care “cresc“ nejustificat ROBOR-ul.
Și aici taxarea a venit pe active, tot un fel de cifră de afaceri având în vedere că activele sunt în proporție covârșitoare formate din credite și plasamente (cu precădere în titlurile statului, culmea).
Taxarea a venit la pachet și cu plafonarea ROBOR (dobânda la care se refinanțează băncile între ele și care este referință în creditele cu dobândă variabilă în lei acordate de bănci), venită pe filiera Parlamentului, ca lovitura să fie perfectă.
Problema este că profiturile anuale băncilor sunt departe a fi nesimțite (între 1 și 2% o medie multi-anuală) și că ele operează cu un gap de dobândă (diferența dintre dobânda la depozite și la credite) în scădere semnificativă, apropiat de media țărilor dezvoltate, cu 1% mai redusă decât media globală și cu 5-6 procente mai mic față de țările „bananiere“.
Deci nici urmă de lăcomie sau ticăloșie. Poate doar puțin neprofesionalism, dacă ne uităm la generozitatea băncilor cu care au finanțat statul în ultimii ani. Sigur, ajutate masiv de banca centrală care le-a răscumpărat prompt și avantajos titlurile de stat, refinanțându-le foarte profitabil (de aici și interesul scăzut pentru depozite bancare și dobânda scăzută la depozite, nu doar la noi ci peste tot în lume).
Guvernul a dat masiv și în sectorul jocurilor de noroc introducând o taxă pe tranzacție (nu pe profit sau câștig).
Chiar dacă pierzi sau câștigi, statul te taxează atunci când pariezi. Evident că această taxă va scumpi acest tip de serviciu și va limita serios industria.
O industrie, care chiar dacă e neplăcută sau nu are valoare adăugată mare, produce taxe pe salarii, angajează români și contribuie la acest PIB cu care ne lăudăm în ultimii ani.
Industria se va ajusta masiv în următoarea perioadă, mulți jucători vor părăsi piața, cei mici vor fi absorbiți. Piața va deveni, dintr-una puternic concurențială, o piață a celor puternici și a celor puternici în relație cu statul. Clar, utilizatorul de astfel de servicii va avea de suferit.
Cel mai urât este însă ce se întâmplă cu pensiile private. Cu acele resurse cantonate în Pilonul 2 – o pensie privată obligatorie.
Scenariul a fost același: administratorii de pensii private Pilonul 2 sunt ticăloși, lacomi și profită enorm de pe urma unor bani nemunciți. Soluția a fost una revoltătoare, având în vedere intenția clară a guvernului manifestată anterior de a pune mâna pe acești bani privați: opționalitatea aparentă care va fi clar evitată de toți (nu știu ce zevzec și-ar duce banii din depozitul său la stat ca el să plătească din ei pensiile celor de acum, fără o reformare autentică a sistemului public de pensii); diminuarea drastică a comisioanelor din spate pe care le încasau acești administratori privați astfel încât să devină nerentabil pentru ei să mai aibă grijă de banii noștri (inclusiv să îi multiplice de la an la an); plafonarea rentabilității peste rata inflației prin taxare suplimentară a diferențelor mai mari (cu cât ești mai de succes ca fond de investiții, cu atât statul te va taxa mai mult, o aberație) și scoaterea din pălărie a unui prag minim de capital social cerut (10% din ceva, încă e destul de neclar) care va scoate din piață mulți administratori mici.
Nu are legătură cu programul inițial de guvernare
În final, guvernul speră să nu mai aibă niciun administrator privat dispus să se implice pentru a declara falimentul acestui Pilon, întorcând acești bani înapoi în Pilonul 1.
Trebuie menționat că orice cotizație în Pilonul 1 se întoarce înapoi ca pensie ulterioară diminuată cu circa 60%, procentul fiind în continuă creștere din vina sporului natural negativ, migrației, pensiilor speciale, pensiilor ocupaționale și pensiilor sociale.
Când vom fi forțați să dăm acești bani din conturile noastre, pierdem instant 2/3 din ei. Până ajungem noi la pensie procentul pierderii va fi mai mare. Este clar o naționalizare îmbrăcată frumos ca populația să nu își dea seama ce și cum.
În concluzie, taxa pe „lăcomie“ nu are nicio legătură cu dezvoltarea. Nu are legătură cu programul inițial de guvernare. Este complet în afara promisiunilor electorale inițiale. Această taxă arată disperare, lipsă de soluții și, mai ales, completa neînțelegere a modului cum funcționează economia.
Este o taxă care vine să compenseze tăierile / consolidările de taxe anterioare făcute otova și fără o corelație cu cheltuielile statului (mai ales cele care alimentează deficitul structural).
Această taxă ne lasă și mai vulnerabili în fața unei tot mai potențiale crize (ciclul economic e deja pe inversare clar) și va produce și mai multă suferință în viitor. Ne șubrezește nu ne dezvoltă. Ne ia, nu ne dă. Ne trage înapoi, nu înainte.
Prof. univ. dr. Cristian Păun este profesor la ASE București
Citește toate analizele despre cum va arăta economia românească în 2019
Lăcomia PSD aruncă economia în haos
