Grindeanu despre deficitul bugetar: „Fără fonduri europene nu se poate realiza niciun proiect major”

DE Alexandra Lupascu | 09.08.2023 - 16:29
Grindeanu despre deficitul bugetar: „Fără fonduri europene nu se poate realiza niciun proiect major” Foto: facebook/Sorin Grindeanu (fotografie cu caracter ilustrativ)
Grindeanu despre deficitul bugetar: „Fără fonduri europene nu se poate realiza niciun proiect major” Foto: facebook/Sorin Grindeanu (fotografie cu caracter ilustrativ)

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că Guvernul trebuie să adopte un set de măsuri pentru a se înscrie în ţinta de deficit bugetar, explicând că altfel există riscul suspendării fondurilor europene.

SHARE

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că Guvernul trebuie să adopte un set de măsuri pentru a se înscrie în ţinta de deficit bugetar, explicând că altfel există riscul suspendării fondurilor europene.

Totodată, el a precizat că multe ştiri despre măsurile discutate în această perioadă "nu au legătură cu realitatea".

"Deocamdată sunt lucruri care s-au discutat în coaliţie. Nu am comentat în aceste zile, nici nu vreau să comentez până când nu vom definitiva tot ceea ce avem de făcut, scrie Agerpres. 

Suntem într-un moment în care trebuie să luăm o decizie. Eu nu mai vreau să pierdem timpul ca să căutăm vinovaţi, că a fost vinovat X sau Y.

Dacă nu luăm o decizie atunci vom intra pe un circuit, pe un drum care va fi foarte greu de gestionat sau de anticipat unde va duce, pentru că dacă nu ne înscriem în ţinta de deficit se suspendă fondurile europene.

Citește și: Ciucă, despre impozitarea multinaționalelor: „Toți cei care fac profit în România să plătească taxe”

Ca ministru al Transporturilor vă spun că fără fonduri europene nu se poate realiza niciun proiect major în România. Niciunul.

Toate cele pe care le ştiţi sunt cu finanţare europeană şi cu finanţare parte de la bugetul de stat.

În momentul în care ajungem în situaţia aceasta, Doamne fereşte, lucrurile sunt foarte grave", a spus ministrul, după o vizită pe tronsonul Suplacu de Barcău- Nuşfalău din Autostrada Transilvania.

Măsuri pentru Comisia Europeană


Grindeanu a precizat că după finalizarea măsurilor acestea vor fi prezentate Comisiei Europene.

"Este şi acea amendă de 0,5% din PIB. Ne permitem aşa ceva? E clar că trebuie luate decizii pe care coaliţia le va lua.

Dacă erau foarte simple şi erau decizii care să fie la îndemână, fără să fie foarte bine analizate, erau deja luate de vreo două-trei săptămâni

Citește și: Decizia populistă a Guvernului Italiei de a impozita cu 40% profiturile băncilor prăbușește bursele 

Dar sunt în acest moment foarte bine analizate şi cred că nu greşesc când spun că în perioada următoare vor fi prezentate, când ajungem noi la o concluzie, şi Comisiei Europene, pentru că e normal să le prezentăm, astfel încât să arătăm că suntem serioşi şi că vrem să ne înscriem în ceea ce înseamnă ţinta de deficit", a mai spus ministrul.

El a adăugat că exclude în acest moment ruperea coaliţiei de guvernare.

Citește și: Medvedev amenință Aliații NATO: „Vă vom strivi pe toți! Vom oține „pacea” în condițiile rusești”

"Nu am fost la toate şedinţele de coaliţie, dar vă pot spune că ceea ce am văzut în multe ştiri în aceste săptămâni nu are legătură cu realitatea şi cu ceea ce discutăm. Aveţi cuvântul meu de onoare.

Nu poţi să ieşi în fiecare zi să spui: nu e adevărat aia. Se lucrează, se definitivează şi vor fi prezentate.

Acestea este mersul normal, dar e clar că trebuie să luăm o decizie. Este evident", a mai spus Grindeanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te