Izolarea preventivă a personalului esențial de la Cernavodă este o măsură fără precedent. Un plan preventiv de același fel a mai fost elaborat când a fost alertă de gripă aviară, în urmă cu 15 ani, însă atunci nu a fost implementat, pentru că nu se ajunsese la o situație de risc care să impună punerea lui în aplicare.
„Măsura izolarii personalului esențial face parte din Planul intern de protecție a personalului și de asigurare a continuității operării în condiții de siguranță și a producției și a fost adoptată de conducerea SNN ca măsură suplimentară, în conformitate cu standardele internaționale din industria nucleară, de reducere a riscului de expunere la epidemii/pandemii a personalului esențial în vederea asigurării continue a operării și producției”, au explicat, pentru NewsEnergy, reprezentanții Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă.
Decizia adoptată astăzi de către CNSSU asigură cadrul legal pentru punerea în aplicare a acestui plan de izolare preventivă. (Mai multe detalii pe NewsEnergy)