Utilizarea excesivă a tehnologiei (54,7%), informaţiile false (39,5%), cyberbullying-ul (25,8%), publicarea și distribuirea datelor personale (22,6 %) sunt principalele riscuri resimțite de copii pe internet în perioada pandemiei, arată datele studiului „Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Organizația Salvați Copiii, în urma consultării a 5.000 de copii din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal.
Totodată, 32,4% dintre copiii participanți la studiul menționat mai sus afirmă că au avut neînțelegeri cu părinții în ceea ce privește activitatea pe internet și timpul petrecut în mediul online.
La rândul lor, părinții beneficiari ai programului Ora de Net consideră că cele mai mari provocări întâmpinate în folosirea internetului în familie sunt legate de timpul excesiv petrecut online, lipsa abilităților digitale și gestionarea activității pe rețelele sociale.
„Mă simt uneori neputincios pentru că nu mă pricep la aceste noi aplicații pe care le folosește, de unele nici nu am auzit. Mai mult, nu știu exact cu cine comunică acolo și ce face mai precis.” Dan, 43 de ani, părinte.
„Trebuie să recunosc că mă simt uneori vinovată că l-am lăsat de mic să folosească telefonul, iar acum chiar exagerează. Vin deseori obosită de la serviciu și nu mai știu ce să fac! Mi-e rușine că nu sunt în stare să îl determin să mai facă și altceva cu timpul lui.” Adela, 38 de ani, părinte. (Mărturii oferite de organizația Salvați copiii).
„A trecut deja un an de când am fost cu toții nevoiți să ne adaptăm unei noi realități, în care internetul, dispozitivele digitale și comunicarea la distanță ocupă un rol central în activitățile noastre de zi cu zi. Copiii și părinții, deopotrivă, resimt efectele utilizării prelungite a internetului și se simt nepregătiți să gestioneze corect pericolele care decurg din utilizarea excesivă.
În cadrul liniei de consiliere ctrl_AJUTOR primim constant solicitări atât din partea părinților, copiilor cât și a cadrelor didactice pentru a-i ajuta să depășească situații de anxietate, cyberbullying, expunerea la conținuturi nepotrivite, știri false sau relaționarea în cadrul familiei.
Tocmai de aceea știm că este nevoie de o informare constantă și soluții concrete pentru gestionarea tuturor acestor probleme”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv, Organizația Salvați Copiii România.