Când vine vorba de a învăța copilul preșcolar să citească, părinții se lovesc de tot felul de temeri și mituri care le-au tot fost repetate sub diverse forme și astfel ajung să se întoarcă împotriva instinctelor.
„Am un copil de 7 ani. Recunoaște literele, dar nu poate să le lege în silabe pentru a forma cuvinte. Când îl pun să citească deja nu mai vrea. Cum mă sfătuiți să procedez cu el?
Băiețelul meu are 2 ani si jumătate. Vorbește mult și aproape clar și vrea deja să învețe să scrie și să citească. Ia câte o carte și urmărește rândurile cu degetul, iar apoi povestește el ceva ca și cum ar citi, scrie totuldespremame.ro.
Este oare prea mic să îl învăț să citească? Nu cumva îi fac mai mult rău?”
Aud frecvent acest mit care spune că dacă un copil învață de mic să citească va avea probleme de învățare mai târziu.
Din experiența mea de până acum, nu am întâlnit niciun copil care să dovedească acest mit. De fapt, în majoritatea cazurilor, este exact invers.
Cu cât un copil învață mai devreme să citească, cu atât mai mult se va bucura de actul lecturii.
Colegii de 6 ani de la școală ar putea citi deja fluent
De exemplu, majoritatea părinților care au copii de 6-8 ani și care întâmpină dificultăți de citire s-au bazat pe faptul că o să învețe la școală acest lucru.
Citește și: Zile libere 2023. Punte de Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Copilului, Sfânta Maria
Însă, când au ajuns la școală, au constatat că o parte din colegii copilului știau deja să citească destul de fluent și atunci și-au dat seama că au de recuperat.
Bucuria lecturii se descoperă încă din bebelușie
În schimb, perioada 1 – 5 ani este esențială pentru viitorul copilului deoarece nevoia și dorința lui de a învăța reprezintă o necesitate absolută.
În această etapă, copilul învață deja limbajul rostit și auzit. Tocmai din acest motiv este un moment oportun să îl familiarizăm și cu limbajul tipărit și descifrarea lui.