Ce state aleg să redeschidă școlile după vacanța de sărbători

DE Miruna Moldoveanu | 11.01.2021 - 13:09
Școala reîncepe în Europa, după vacanța de sărbători/FOTO: esbergen.eu

În contextul pandemiei, multe țări din Europa își pun la punct strategiile pentru redeschiderea școlilor sau continuarea cursurilor online după finalul vacanței de iarnă. Unele sisteme amână reluarea școlii, în timp ce altele reiau școala față în față.

SHARE

Germania

Această țară a decis înaintea sărbătorilor să închidă școlile până pe 10 ianuarie, ca parte a unor măsuri extinse și severe de lockdown, determinate de creșterea accelerată a numărului de cazuri Covid-19. Săptămâna aceasta autoritățile federale au îndemnat la prelungirea măsurilor de carantină până la sfârșitul lunii.

Franța

O altă țară care păstrează măsuri restrictive considerabile după vacanța de sărbători, Franța a optat să reia școala față în față la nivel național, începând din 4 ianuarie. Măsura a fost luată în condițiile în care a fost amânată redeschiderea multor altor afaceri și instituții, de la teatre la restaurante, autoritățile insistând că învățarea la școală este o activitate sigură, potrivit TheLocal.fr.

Marea Britanie

În Anglia, altă națiune unde autoritățile au presat constant pentru continuarea școlii față în față, în ultima jumătate de an, explozia de cazuri de Covid-19 a determinat guvernul, la începutul anului, să decidă închiderea școlilor. Situația nu este, însă, tocmai cea scontată de autorități.

Italia

Școlile primare și gimnaziale s-au deschis săptămâna aceasta în Italia, urmând ca liceele să se redeschidă luni, dar în format hibrid – jumătate dintre elevi să învețe de acasă, iar jumătate la clasă. 

Potrivit Euronews, autoritățile regionale pot decide, în funcție de necesități, să mențină școlile închise. Aceeași sursă notează că, în condițiile în care școala s-a desfășurat online mare parte din ultimele luni, “mulți au devenit sceptici în privința eficienței învățării de acasă”, iar analize ale organizației Salvați Copiii arată că elevii se confruntă cu numeroase probleme de învățare, principalele provocări fiind conexiunile slabe la internet și lipsa de atenție. 

Spania

În această țară, învățământul este descentralizat, iar multe regiuni au deschis deja școlile, în timp ce majoritatea celorlalte sunt așteptate să o facă luni. 

El Pais notează că Ministerul Sănătății a declarat că nu recomandă închiderea școlilor, în pofida faptului că numărul de cazuri Covid-19 continuă să crească. Țara a depășit, săptămâna aceasta, 2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei. 

Austria

În această țară, cele mai multe școli au reluat activitatea, după sărbători, în sistem online, care urmează să fie menținut cel puțin până pe 15 ianuarie. Reuters îl citează pe ministrul Educației, potrivit căruia nu este clar, încă, momentul când va reîncepe activitatea la clasă, el afirmând că speră ca acest lucru să se întâmple cât mai repede.

Până atunci, autoritățile au anunțat că vor pune la dispoziția elevilor milioane de teste rapide, spre folosire săptămânală, pentru a facilita o bună desfășurare a predării față în față.

Belgia

Școlile s-au redeschis în condițiile în care, potrivit Euronews, autoritățile mențin pentru încă două săptâmâni o serie de măsuri severe de carantină, după ce, în perioada de Crăciun, această țară a aplicat printre cele mai severe restricții din toată Europa.

Olanda

Școala s-a reluat online după vacanța de sărbători, în condițiile în care, în decembrie, autoritățile au decis un lockdown strict, ce include școala la distanță, pe o perioadă de o lună, potrivit edupedu.ro.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te