Deca: Utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli este pentru garantarea siguranţei elevilor

DE Alin Crișan | Actualizat: 26.03.2024 - 19:33
Deca: Utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli este pentru garantarea siguranţei elevilor - Foto: INQUAM Photos/ Sabin Cirstovenau/ Imagine cu caracter ilustrativ
Deca: Utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli este pentru garantarea siguranţei elevilor - Foto: INQUAM Photos/ Sabin Cirstovenau/ Imagine cu caracter ilustrativ

Ligia Deca a declarat că utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli vizează garantarea siguranţei elevilor.

SHARE

Utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli, propunere inclusă în ordonanţa de urgenţă de modificare a Legilor Educaţiei aflată în dezbatere publică, vizează garantarea siguranţei elevilor, urmând ca doar instituţiile abilitate şi persoanele autorizate să poată avea acces la înregistrări, în cazul unor sesizări sau suspiciuni de violenţă, a subliniat, marţi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la o dezbatere pe tema siguranţei în mediul educaţional.

Deca: Utilizarea camerelor de supraveghere video în şcoli este pentru garantarea siguranţei elevilor

"Modificarea legislativă pe care am lansat-o în dezbatere publică ieri, prin publicarea textului de ordonanţă de urgenţă, vizează posibilitatea ca şcolile să utilizeze aparatura de înregistrare audio-video pentru a putea garanta siguranţa în şcoli. Asta înseamnă că doar instituţiile abilitate şi persoanele autorizate pot avea acces la acele înregistrări, atunci când există sesizări sau suspiciuni de violenţă - Poliţie, Parchet, directorul şcolii, pe baza solicitărilor de la părinţi, scrise şi motivate", a explicat Deca, la dezbaterea organizată la Palatul Parlamentului de Comisia pentru învăţământ din Senat, cu tema "Siguranţa în mediul educaţional şi responsabilitatea juridică".

Ea a precizat că aceste înregistrări "nu pot să fie făcute de oricine, nu pot fi utilizate în evaluarea cadrelor didactice şi au ca singur scop să ne asigurăm că ştim ce s-a întâmplat, atunci când un copil sau un cadru didactic sesizează un caz de abuz sau de violenţă".

Ministrul Educaţiei a menţionat că aceste camere pot fi montate atât în clase, cât şi în restul spaţiilor şcolii.

Citește și: Elevii vor fi supravegheați audio-video în școli. Cum vor putea fi folosite înregistrările?

"În afara sălilor de clasă, deja se pot monta sisteme de supraveghere audio-video şi sunt multe şcoli care deja le au pe culoare, în curtea şcolii, eventual în zonele de sală de sport. Practic, putem avea aceste camere instalate, sigur cu respectarea decenţei, nu în grupurile sanitare, dar în restul spaţiilor din şcoală această supraveghere audio-video ajută la prevenirea cazurilor de violenţă şi atunci când există o sesizare de violenţă la stabilirea adevărului", a completat Ligia Deca.

Ea a amintit că urmează să fie lansat în dezbatere publică Planul Naţional de Combatere a Violenţei în Şcoli.

"Vorbim despre lansarea în dezbatere publică în curând a Planului Naţional de Combatere a Violenţei în Şcoli, este planul prevăzut deja de Legea învăţământului preuniversitar. Îl vom lansa în dezbatere publică, pentru că el va include tot felul de măsuri care adresează cauzele. Este vorba despre formări cu privire la convieţuire paşnică de comportament asertiv, de cum gestionezi conflictele pentru cadrele didactice. Avem nevoie să învăţăm cum să gestionăm un anumit nivel de violenţă pe care îl regăsim şi în societate, dar care în şcoli acest nivel de violenţă trebuie să fie zero. Şcolile trebuie să fie spaţii sigure pentru toţi cei care activează zi de zi în ele", a concluzionat Deca.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a evidenţiat importanţa utilizării înregistrărilor audio-video în şcoli, în contextul numărului de fapte penale sesizate în unităţile de învăţământ, menţionând că este foarte important să se pună accentul pe prevenţie, nu numai pe pedepse.

"Cred că folosirea acestor mijloace audio-video, atunci când vrei să vezi ce s-a întâmplat într-un caz de violenţă în şcoală, e binevenită. A trebuit să ne uităm peste lege, să vedem cum respectăm problema vieţii private, despre unde e limita între viaţă privată şi nevoia de a proteja copilul şi cred că e o iniţiativă bună. (...)

Este important să punem accentul nu doar pe sancţionarea lor, pe pedeapsă, ci, fiind vorba de elevi, de adolescenţi, foarte important e să punem accentul pe prevenţie. Şi aici, evident, educaţia juridică în şcoli este o dimensiune pe care voi insista şi voi promova metodele prin care putem să prevenim violenţa. 

Conform datelor statistice pe care ni le-a furnizat Poliţia Română pentru anul şcolar 2022 - 2023, au fost sesizate 3.399 de fapte penale la nivel naţional, în toate şcolile din România. Dintre acestea, marea lor majoritate, 3.056 din aceste fapte au fost sesizate în incinta unităţilor de învăţământ. De asemenea, mare parte din aceste fapte, o majoritate covârşitoare, o reprezintă infracţiunile de loviri şi alte violenţe, 2.056 de asemenea sesizări, iar din acest total de fapte care reprezintă infracţiunea de loviri şi alte violenţe 1.756 au fost sesizate ca fiind întâmplate în incinta unităţilor de învăţământ", a punctat Gorghiu.

Ea a relevat necesitatea unei bune comunicări în şcoli, despre modul în care teme precum consumul şi traficul de droguri, bullying-ul, cyberbullying-ul influenţează elevii.

Citește și: România va doborî orice dronă sau rachetă rusească ce se apropie de graniță. NATO a dat undă verde

"Voi discuta despre consumul şi traficul de droguri în şcoli, voi discuta despre bullying, despre cyberbullying, despre toate aceste teme care impactează generaţia aflată în şcolile de astăzi. Discutând despre teme, fără să ascundem realitatea sub preş, cred că tinerii de astăzi, fiind mai bine informaţi, vor putea să facă uşor diferenţa între o faptă penală şi un lucru care lor li se poate părea o glumă. (...) Pedepse sunt, este important să probăm acele dosare cum trebuie.

Încă mai este mult de lucru în ceea ce priveşte asigurarea pazei în şcoli, impunerea unui sistem unitar de realizare a acestui sistem de pază, mai avem mult de lucru în ceea ce priveşte asumarea unor astfel de cazuri de la nivelul unităţilor de învăţământ până la autorităţile publice şi inclusiv părinţi. Este o temă care necesită foarte multă preocupare, foarte multă atenţie. 

După cum am spus, siguranţa şcolară este o autostradă cu un singur sens, nu trebuie să ne punem întrebarea dacă trebuie să facem mai mult, ci să ne punem întrebarea cum facem ca şcoala să devină un adevărat spaţiu sigur pentru copiii care petrec mai mult de o treime din zi la şcoală", a explicat Alina Gorghiu.

În opinia prefectului Capitalei, Rareş Hopincă, ar trebui impus un sistem de pază unitar în şcoli, responsabilitatea instalării unor sisteme de monitorizare video este în sarcina Primăriilor de sector.

"Impunerea unui sistem unitar de realizare a acestui sistem de pază, mai avem mult de lucru în ceea ce priveşte asumarea unor astfel de cazuri, de la nivelul unităţilor de învăţământ până la autorităţile publice şi inclusiv părinţi. Legea este foarte clară la acest capitol, Primăriile de sector trebuie să monteze aceste camere video.

Mai mult decât atât, opinia mea este că ar trebui să le conecteze la dispeceratele Poliţiei locale, inclusiv acele butoane de panică despre care s-a discutat în Sectorul 1 ar trebui conectate la dispeceratele Poliţiei locale, ar trebui să se asigure şi o intervenţie mai rapidă acolo unde sunt probleme.

De regulă, există sisteme de monitorizare video (în şcoli), problema este că majoritatea sunt epuizate moral, sunt investiţii făcute cu 10 - 15 ani în urmă, care nu mai corespund tehnologiei actuale şi conexiunilor actuale şi s-ar impune o impulsionare a montării de noi sisteme sau adaptării la sistemele tehnologice din anul 2024", a susţinut Hopincă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te