Locurile la liceu pe care concurează elevii de clasa a VIII-a au fost publicate online de mai multe inspectorate școlare județene. Edupedu.ro publică lista inspectoratelor școlare care au publicat Ghidul candidatului la admiterea în liceu. Broșurile de admitere la liceu 2019 trebuia să fie publicate pe 13 mai 2019, conform unui ordin de ministru. Numărul de locuri în fiecare clasă, pe care concurează tinerii, și mediile ultimilor admiși de anul trecut pe fiecare profil șil filieră apar cu o întârziere de mai bine de o lună, după ce Ecaterina Andronescu a așteptat terminarea alegerilor europarlamentare, pentru a face public modul în care a repartizat cifra de școlarizare pe licee și școli profesionale.
Lista cu broșurile publicate poate fi găsită aici.
Calendar admitere liceu 2019
Reamintim că, între 3 – 7 iulie 2019, elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu. Între 4 – 8 iulie, elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată. La 12 iulie 2019 se face repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a. Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).