Inspectoratul București cheamă elevii în clase, sfidând reglementările oficiale anunțate de Iohannis

DE Petre Bădică | Actualizat: 26.08.2020 - 13:34
Inquam Photos
Inquam Photos

Inspectoratul Școlar București s-a grăbit să anunțe că toți elevii vor veni la școală de pe 14 septembrie. Capitala se află, de mai mult timp, în „scenariul galben”, potrivit căruia o parte dintre elevi ar urma să învețe de la distanță.

SHARE

Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe holuri și la intrare, iar triajul epidemiologic zilnic va fi făcut de personalul medical, nu de profesori, a declarat pentru Edpedu.ro Liliana Toderiuc-Fedorca, inspector general școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Are Inspectoratul forța să prevadă gradul de răspândire al COVID ?

Anunțul inspectorului școlar dovedește lipsă de precauție. Numărul infecțiilor de COVID este pe o tendință crescătoare.

În cursul zilei de luni am avut, în Capitală, cel mai mare număr de infectări din ultimele două săptămâni – 229. Pentru a începe toți elevii școala („scenariul verde”) ar trebui ca, în ultimele două săptămâni, media zilnică a infectărilor cu COVID să fie de aproximativ 150.

Newsweek România a scris că de pe 13 august, potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică, Capitala a intrat în „scenariul galben” în care elevii vor merge la școală în regim mixt: online dar și cu prezență fizică.   

Cifrele de la acest moment contrazic anunțul Inspectorului General al Municipiului București. Dacă astăzi ar începe școala, acest lucru ar trebui să se facă potrivit scenariului galben: o parte dintre elevi ar fi prezenți fizic la cursuri (clasele I- IV, clasa a VIII-a și a XII-a), alții online.

Cifrele cu infectări în București în ultimele două săptămâni:

25 august – 229 noi infectări

24 august – 140

23 august - 103

22 august - 165

21 august – 214

20 august – 173

19 august - 228

18 august - 135

17 august - 64

16 august – 154

15 august - 202

14 august - 172

13 august - 172

12 august - 174

Total noi infectări în ultimele 14 zile în București: 2.325

De la „scenariul verde” se trece la „scenariul galben” atunci când se adună în 14 zile un număr total de cazuri care să reprezinte o rată de peste 1 la mia de locuitori. Bucureștiul are 2,1 milioane de locuitori.

Calcul pentru București:

număr de infectări X 1.000 / populația București.

2.325 infectări în 14 zile X 1.000 / 2.151.665 (populțai) = 1,08.

Bucureștiul a trecut de pragul de 1 la mie de infectări și este în „scenariul galben” și nu în cel verde.

Citește: Bucureștiul, oficial în scenariul galben

Ce a spus președintele  

Autoritățile, prin vocea șefului statului, au anunțat trei scenarii de funcționare a școlilor raportat la evoluția cazurilor de COVID.

Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala.

Dacă se adună în 14 zile un număr total de cazuri care să reprezinte o rată de sub 1 la mia de locuitori, atunci scenariul rămâne verde și elevii merg la ore. Dacă totalul cazurilor e între 1 și 3 la mia de locuitori, scenariul se schimbă în galben și se va merge la școală în sistem mixt. Scenariul roșu se activează la peste 3 cazuri la mia de locuitori și școala va trece pe online.

Pentru fiecare școală în parte, decizia se ia la nivel local prin consultarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgențe.

Dacă media zilnică de infectări (în cele 14 zile) va fi de sub 150 de cazuri se va merge la școală. Dacă va fi între 150 și 450 vom avea învățământ mixt. Cursurile se suspendă dacă vor fi peste 450 de infectări în medie timp de două săptămâni.

În acest moment, media zilnică pe ultimele două săptămîni în București este de 164 (scenariul galben)

Citește și: Cum merg elevii la școală

Cum se merge la școală

În scenariul verde toți elevii merg la școală.
Scenariul „galben” înseamnă că grădinițele și ciclul primar merg la școală, clasele VIII și XII, care se pregătesc pentru examen, merg la școală, iar restul claselor, în funcție de decizia școlii, o parte vin la școală și o parte nu, ca să facă loc pentru distanțare suficientă pentru cei care vor merge în fiecare zi la școală.

În scenariul roșu, toată lumea urmează școala online.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te