Iohannis a adăugat că avem şi o meteahnă, "reformita" și că a fi dascăl înseamnă o responsabilitate uriaşă pentru viitor, chiar dacă autorităţile statului nu apreciază această meserie la adevărata sa valoare.
"Dacă, după Marea Unire, autorităţile şi oamenii de cultură s-au mobilizat pentru a organiza un sistem educaţional adecvat noii ţări, ultimii ani nu au beneficiat de acelaşi nivel de consens sau de efort. Reformele au stat mai degrabă sub deviza «un pas înainte şi doi înapoi». Acest lucru este total neproductiv, având în vedere că schimbările demografice, tehnologice şi competiţia economică globală ne obligă să fim inovatori şi să ne adaptăm în permanenţă, inclusiv prin asigurarea unui proces educaţional de calitate", a transmis preşedintele la Alba Iulia.
Preşedintele a subliniat că întoarcerea la metodele de predare din trecut, "oricât le-ar trezi unora un vag sentiment de linişte şi nostalgie", nu reprezintă o soluţie pentru educaţia modernă, iar când lucrurile nu merg bine, soluţia este să le schimbi.
De asemenea, Iohannis a transmis că a fi dascăl înseamnă o responsabilitate, chiar dacă autorităţile române nu apreciază această meserie la adevărata sa valoare.
Iohannis: părinții își pun încrederea în dumneavostră
„A fi dascăl înseamnă a avea o responsabilitate uriaşă pentru viitor, chiar dacă autorităţile statului nu apreciază încă la adevărata sa valoare această profesie fundamentală pentru dezvoltarea societăţii noastre. Părinţii îşi pun încrederea în dumneavoastră pentru a le forma copiii, iar tinerii cărora le călăuziţi paşii vă consideră repere în trecerea lor spre maturitate.", a adăugat acesta.
„Profitaţi de ocazia de a vă dezvolta pe toate planurile şi pregătiţi-vă pentru a prelua ştafeta de la generaţiile anterioare! Şi, cu atât mai mult în acest an special, daţi-vă şansa să cunoaşteţi România autentică, cu bune şi rele, o Românie a sufletului vostru, în care să puteţi construi şi pe care să o puteţi preţui întreaga viaţă. Căci ţara aceasta este moştenirea voastră, iar viitorul ei sunteţi voi!", a fost mesjul preşedintelui pentru elevi.
Dăncilă: actul de educație este fundamental pentru evoluția societății
Alături de șeful statului, premierul Viorica Dăncilă a transmis și ea un mesaj cu ocazia începerii anului şcolar, în care a afirmat că actul de educaţie este fundamental pentru evoluţia oricărei societăţi şi este crucial pentru dezvoltarea României şi că "pentru decidenţi, această ocazie întruchipează efectele palpabile ale măsurilor asumate şi este o hârtie de turnesol care susţine crearea altor programe şi politici în domeniu".