Cele mai bune rezultate au fost în Bucureşti şi judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%).
„Potrivit calendarului de organizarare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) în anul 2021, astăzi, 16 aprilie, au fost comunicate rezultatele obţinute de elevii care au participat la probele scrise (29 – 31 martie 2021)” a transmis, vineri seară, Ministerul Educaţiei.
Citește și
Numărul copiilor infectați cu COVID a scăzut de 2,5 ori după începerea vacanței de primăvară
Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu au reînceput cursurile online
Centralizarea datelor comunicate de inspectoratele şcolare judeţene relevă următoarele rezultate - procentul notelor mai mari sau egale cu 5:
Limba şi literatura română: 71,17% - 88 de elevi au obţinut nota 10.
Matematică: 59,77% - 980 de elevi au obţinut nota 10.
Limba şi literatura maternă: 79,49% - 22 de elevi au obţinut nota 10.
Potrivit Ministerului Educaţiei, procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este 65,6%, iar 25 de elevi au obţinut media 10.
Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele indică o creștere substanțială a mediilor mai mari sau egale cu 5: 2016: 44,05%; 2017: 51,47%; 2018: 47%; 2019: 53,1%.
Subiectele la evaluarea naționale 2021 sunt noi față de anii precedenți, având ca modelul testele internaționale, după o programă nouă, constând într-o broșură cu 10 pagini care trebuie completată în două ore.