Ministerul Educației precizează că proiectul „România modernă, România digitală”, anunțat de fostul ministru al Educației, care fusese introdus în bugetul pentru anul 2019 „nu a fost scris și, cu atât mai puțin, nu a fost implementat”.
„Proiectul „România modernă, România digitală”, anunțat de fostul ministru al Educației, a fost introdus în Bugetul ministerului pentru anul 2019, la titlul 58: „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020”.
Acest proiect era destinat schimbării sistemului de predare a lecţiilor, prin achiziţionarea de table inteligente și de tablete. Proiectul în cauză, în valoare de 2 miliarde lei, din care 400.000 lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 1.600.000.000 lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, nu a fost scris, și cu atât mai puțin implementat.
Citește și: Cine câștigă și cine pierde bani la rectificarea bugetară
Până în acest moment, nu a fost redactată și aprobată cererea de finanțare. Prin urmare, pentru rectificarea bugetară, bugetul MEC a fost diminuat cu suma prevăzută pentru acest proiect nerealizat”, precizează Ministerul Educației, în comunicatul remis redacției.
Totodată, Ministerul Educației precizează că, în urma rectificării bugetare, sunt fonduri suficiente pentru susținerea cheltuielilor.