Monica Anisie a afirmat miercuri că toate deciziile pe care le va lua Ministerul Educației în ceea ce priveşte desfăşurarea noului an şcolar vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii, iar la acest moment sunt așteptate normele sanitare pe care vor trebui să le respecte toate unitățile de învăţământ din România.
Ministrul Educației a spus că nu există „o decizie luată" și că sunt conturate trei scenarii.
Ea a precizat că în grupurile de lucru au fost şi propuneri ca elevii din învăţământul preşcolar şi învăţământul primar să participe la cursuri fizic, în sala de clasă.
„Inclusiv partenerii noştri de dialog social sau reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care au participat în grupurile de lucru, cu toţii am ajuns la concluzia că putem începe în mod normal, aşa cum este structura anului şcolar pe 14 septembrie, dacă situaţia epidemiologică nu o să fie atât de gravă.
În acelaşi timp, un alt scenariu care s-a conturat în cadrul grupurilor de lucru a fost acela hibrid, în care unii vor fi fizic în clasă, iar alţi elevi vor urmări în acelaşi timp cursurile de acasă în sistem online, urmând ca după aceea să alterneze grupurile de elevi. (...)
Şi un alt treilea scenariu este acela în care vom învăţa numai online, dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte gravă (...)", a arătat ministrul Educației la dezbaterea online organizată de Fundaţia World Vision, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă ia în calcul în acest moment descentralizarea deciziei privind formula în care vor învăţa copiii, în funcţie de specificul epidemiologic al judeţului, oraşului, comunităţii locale, ministrul Educaţiei a răspuns: „Se ia în calcul şi astfel de variantă, să descentralizăm decizia, chiar mergând până la nivelul unităţilor de învăţământ".