Uneori vrem să avem încredere în proces, dar viziunea noastră mentală devine tulbure din cauza confuziei din jurul nostru. Pentru a vă ajuta să navigați mai bine, aceste mesaje cerești din Univers vor acționa ca lumină călăuzitoare astăzi
Ziua de 31 martie are anul acesta mai multe semnificații. Este paștele catolic iar ortodicșii îl serbează pe unul dintre cei mai cunoscuți sfinți. Pe de altă parte, România a intrat parțial în Schengen dar trecem și la ora de vară.
România trece în curând de la ora de iarnă la ora de vară. Astfel, ora 03.00 devine ora 04.00. Este semn că zilele devin mai luni și nopțile din ce în ce mai scurte. Sunt însă mai multe țări de pe glob care au renunțat la schimbarea orei.
Paștele catolic este pe 31 martie, anul acesta, iar cel ortodox, cu o lună mai târziu, pe 5 mai. Sunt rare cazurile în care cele două sărbători sunt în aceeași zi. Motivul ține de două fenomene naturale.
Pe 31 martie România devine stat membru Schengen . Din acel moment românii nu vorm mai trebui să treacă prin controlul la frontieră atunci când vom merge într-un stat membru sau asociat.