Interlopul oltean Rechinu avea, la rândul lui, un șef care coordona mafia românească din Mexic. Acesta era tot un român și a fost identificat de Parchetul General din Mexic.
Președintele Mexicului, căruia interlopul oltean Rechinu îi mulțumea că i-a luat în seamă petiția, ar fi fost sponsorizat de traficanții de droguri în prima sa campanie electorală. Unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Andrés Manuel López Obrador ar fi fost implicat.
Celebrul interlop Fane Căpățână s-a dat iar polițist și i-a furat banii unui străin. El a fost prins pentru a doua oară, în ultimele trei luni, cu aceeași faptă. Înainte de 1990, pe vremea Miliției, fura butelii cu Sandu Geamănu, îmbrăcat în haine de milițian.
Părinții își doresc cele mai frumoase nume pentru copiii lor. Iar când nu știu exact care anume ar putea să-l caracterizeze mai bine pe cel mic, apelează la cele internaționale. Așa că avem și în România copii care poartă nume ”importate” din străinătate.
Anul 2024 este un an bisect. Adică luna februarie va avea 29 de zile. Sunt multe popoare care au tradiții și superstiții legate de această dată.