Trecerea de frontieră româno-ungară dintre Nyírabrány și Valea lui Mihai a fost redeschisă, a anunțat ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjártó, poliția ungară precizând că aceasta este ultima dintre cele două țări care mai era închisă.
În fiecare zi, de când a fost decretată starea de alertă, pe străzile Bucureștiului sunt din ce în ce mai multe mașini.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru Agerpres, că se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.
Vestea că parcurile din Sectorul 2 sunt deschise s-a răspândit rapid, astfel că duminică s-au umplut de bucureșteni de toate vârstele. Chiar dacă ne aflăm încă în situație de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, foarte mulți cetățeni au ignorat regulile de distanțare.
Sute de români care au reușit să plece din Italia au ajuns la granița cu România. Zeci de mașini erau blocate, în noaptea de marți spre miercuri, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, scrie Digi24.ro.