Profesorul Alexandru Şonea a fost găsit mort în incinta universităţii.
Culturile record pe care sperau să le obţină fermierii din întreaga Moldova, după debutul unui an agricol foarte bun, riscă acum să rămână doar pe hârtie. Rectorul Agronomiei: „Culturile sunt întârziate, e greu de spus dacă vom vorbi de recorduri în toamnă“.
Statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde luni reformării Politicii Agricole Comună (PAC), după trei ani de negocieri privind reglementările prin care agricultura europeană devine mai verde şi sprijină fermele mai mici, transmite Reuters.
După un an secetos, în care multe culturi au fost de-a dreptul calamitate, speranţa pentru 2021 este mare: au fost ploi multe, atunci când culturile "au legat", dar precipitaţiile au fost şi bine distribuite de-a lungul săptămânilor.
"Am participat astăzi la reuniunea comună a Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) și a Comisiei de Inteligență Artificială în Era Digitală din Parlamentul European", a arătat europarlamentarul Dan Motreanu luni. Acesta a adăugat că tema a fost una specială.