România, nicio universitate în primele 800 din lume. Ungaria are 2. Polonia - 3 în primele 800 din clasamentul mondial al universităților Times Higher Education. Universitatea Oxfoprd este prima.
Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, a ridicat recent semne de întrebare asupra direcției actuale a învățământului superior.
Acordarea burselor în învățământul superior întâmpină dificultăți produse în special de metodologie.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) insistă în mod obsesiv cu introducerea impozitului progresiv, care este o idee extrem de proastă, susţine Cristian Păun, profesor la ASE, care afirmă că demersul Fondului nu este deloc serios.
Este haos total pe piaţa energiei electrice, susţine profesorul de la ASE Cristian Păun. Fotovoltaicele produc un surplus de energie electrică atât de mare, încât îi deranjează pe oficialii guvernamentali, care nu ştiu ce să facă şi cum să gestioneze situaţia.