Bulgaria a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre şi dinspre Austria, în încercarea de a intra în Schengen. Acest lucru a dus la oprirea camioanelor, inclusiv a celor românești, în vămi chiar și câte șapte zile.
România, pe ultimul loc în UE la producția și reciclarea deșeurilor, 2 ani la rând. Românii au fost în 2022, la fel ca şi în 2021, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producţia de deşeuri municipale, dar şi în ceea ce priveşte reciclarea acestora, conform datelor Eurostat.
Cum ar putea să dispară metoda prin care Austria a ţinut România afară din Schengen? Preşedintele Klaus Iohannis spune că UE trebuie să îşi simplifice sistemul de luare a deciziilor.
Ipocrizia Austriei nu are limite. Au o "nevoie vitală" de migranți pentru a munci. Austria, care de mai bine de un an de zile a acuzat România că este "poarta de intrare" a migranților în Europa, acum îi caută cu disperare pentru a-i integra pe piața muncii.
„Palmă” pentru Austria în privința granițelor Schengen. Preşedinţia belgiană a UE și Parlamentul European au ajuns la un acord pentru modificarea regulilor de funcționare a spațiului Schengen, atât la frontierele externe, cât și la cele interne.