În incidentul rutier au fost implicate două autoturisme.
Un român și-a luat mașină cu funcții de asistare la condus și a crezut că o poate tranforma în vehicul autonom, pentru a se lăuda pe internet, păcălindu-i senzorii de pe volan cu o sticlă cu apă. Mașina a rulat autonom câteva sute de metri pe autostradă și s-a răsturnat în șanț.
Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, anunţă că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 (Tigveni- Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Accidentele sunt la ordinea zilei în Germania. Deseori viaţa răniţilor depinde de câteva secunde. În dimineaţa zilei de vineri, pe autostrada A3, în apropiere de Wesel, un şofer de camion a asistat la un accident grav.
Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi 3 rănite într-un accident rutier implicând mai multe vehicule, produs sâmbătă pe o autostradă din centrul Mexicului, potrivit autorităţilor, informează AFP.