Propunerea de buget pentru anul 2019 prezentată de Ministerul Finanțelor Publice pe 31 ianuarie 2019 se bazează pe presupuneri optimiste, în timp ce noile taxe ar putea afecta mediul de afaceri invetițiile și creșterea economică, apreciază agenția de rating Fitch.
Vitamina D este prezentată, pe acele site-uri unde bolile sunt tratate cu felii de ceapă în șosete și usturoi în nas, ca fiind „vitamina minune“ ce oferă protecție împotriva unor forme de cancer, a infarctului, a bolii Alzheimer, a diabetului sau chiar a depresiei.
PSD s-a reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, în prima şedinţă a Comitetul Executiv din acest an. A fost şi prima apariţie publică a lui Liviu Dragnea de la sfârşitul anului trecut.
Marele scandal între guvernul PSD şi primăriile PSD de Bucureşti pe tema alocărilor bugetare pentru anul 2019 este o ciondăneală paradoxală, iar dacă vă întrebaţi care din cele două părţi are dreptate, răspunsul corect este – nici una, scrie Expert Forum.
Ca să fericească pe aproape toată lumea, guvernarea PSD a crescut din condei PIB-ul, precum și încasările la buget, iar cursul euro/ leu a fost coborât la un nivel mult sub cel la care se află deja.