S-a aflat cine sunt pensionarii care vor primi cele mai mari pensii la recalcularea din 1 septembrie. Ce au muncit și câți ani, a anunțat șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu.
Creșterea pensiei, în medie, cu 40% ar fi praf în ochi. Femeile ar lua de 4 ori mai puțin, potrivit fostei șefe a Casei de Pensii, Doina Pârcălabu. Ministrul muncii a anunțat această cifră record, dar s-a bazat doar pe exemple punctuale.
Pensionari care au pensii foarte mici, chiar și de 1.100 - 1.300 de lei în acest moment, nu vor lua bani în plus la recalcularea pensiilor, potrivit șefului Casei de Pensii.
Șeful Casei de Pensii îi liniștește pe pensionari. Când va veni poștașul cu pensia, în decembrie? Problema era, ca de obicei, cea a zilelor libere.
Pensiile vor fi date la timp în decembrie, deși casele de pensii fac grevă în continuare. Surse au declarat pentru Newsweek că banii s-au virat către bănci și poșta română.