Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la Palatul prezidenţial din Abu Dhabi de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.
PSD și partidul lui Voiculescu pregătesc terenul pentru un nou parteneriat la alegeri. Social- democrații și PUSL au semnat un acord politic pentru sprijinirea familiilor din România.
Comisia Europeană a negat că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce şefa acestuia, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat, într-un interviu pentru Politico, lipsa de cooperare din partea instituţiilor Uniunii Europene.
Nemeth Zsolt, șeful Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, dă dovadă de duplicitate. A atacat România pentru că așa-zisul steag secuiesc nu este arborat de instituțiile din România, dar colaborează cu românii ca să apere drepturile maghiarilor din Ucraina.
Monica Tatoiul, care a condus compania Oriflame, este astăzi pensionară și adesea e invitată la emsiuni de televiziune. Recent ea a spus că a colaborat cu serviciile secrete românești de dinainte de 1989. Adică, cu Securitatea.