România urcă lent în topul statelor cu venituri ridicate. Cel mai complex al 25-lea stat. Cercetătorii de la Universitatea Harvard au stabili că România are o economie mai complexă decât arată indicatorii. Practic, România se află pe locul 25.
Într-o lume aflată în continuă schimbare, tinerii trebuie să fie pregătiți să facă față noilor provocări economice și sociale.
De ce SUA a surclasat celelalte state bogate ale lumii şi lucrurile vor rămâne aşa. Pe baza politicilor și performanțelor actuale, Statele Unite sunt condamnate la o creștere mai lentă decât celelalte țări industriale principale.
VIDEO Adrian Codârlaşu, CFA România: Frâna taxării muncii face România mai puţin competitivă. Cât de mare este competitivitatea României, pe piaţa muncii europeană şi nu numai?
Industria lemnului din România traversează o perioadă de criză. Producția industrială a scăzut cu peste 30% într-un an, iar prețurile au crescut cu aproape 70% în ultimii doi ani, fiind la ora actuală cu 30-40% mai mari decât în alte țări europene.