Cum cea mai ieftină mașină electrică de pe piață are din ce în ce mai mulți adepți și nu toată lumea își permite două automobile, Dacia Spring începe să devină „actor” al unor experiențe extreme. Un român a mers de la Fălticeni la Berlin și retur încărcând de 34 de ori.
Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT, după ce au înfiinţat o cultură de canabis pe un teren din Piatra Neamţ, au recoltat-o în luna octombrie şi au depozitat-o pentru a vinde drogurile consumatorilor din judeţele Neamţ şi Cluj.
Indicele preţurilor de consum se va menţine peste 15% la sfârşitul anului, respectiv 15,2%, urmând să scadă la 8% în 2023 şi la 3,7% în 2024, potrivit Prognozei pe termen mediu 2022-2026, varianta de toamnă, publicată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
Becurile incandescente pentru uz casnic, tradiționale, cu filament, sunt interzise în toată Uniunea Europeană din 2012. Fiind mult mai ieftine decât becurile economice cu LED, însă, acestea se găsesc aproape peste tot în România. Chiar și comercianții au găsit o „portiță”.
Dragoș Pătraru a mărturisit în cadrul unui podcast cum a reușit să slăbească 30 de kilograme. Acesta a renunțat la unul din alimentele sale preferate.