Primarul localității Mogoșoaia, aflată în vecinătatea Capitalei, susține că nu mai are nicio resursă pentru plata unui credit uriaș, iar banca îi oprește bani din salariul care este mai mic de 1.500 euro.
Primăria Timişoara va contracta un credit pentru următorii 15 ani, în valoare de 20 de milioane de euro, bani cu care să acopere cofinanţările la proiecte pentru care au fost obţinute deja fonduri europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că scrisoarea de garanție bancară este titlu executoriu numai dacă aceasta a fost emisă pentru garantarea unui contract de credit. Decizia afectează grav mediul de afaceri și achizițiile publice.
În România există una dintre cele mai mari dobânzi anuale efective din Uniunea Europeană. Este de 30.341% și a fost descoperită la un credit de 180 euro acordat de către o instituţie financiar-nebancară (IFN) pe o perioadă de 30 de zile.
După o întâlnire a autorităților publice responsabile pentru desfășurarea programului IMM Invest cu băncile implicate în program, instituțiile financiare vorbesc despre o „turare a motoarelor”.