Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat un program, adoptat de Guvern, pentru acordarea de ajutoare pentru companiile care sunt nevoite să reducă programul de lucru al angajaţilor, dar şi pentru persoanele care lucrează independent, sezonieri şi zilieri.
Economia Turciei e la un șoc distanță de o criză. Moneda națională se depreciază accelerat, iar aceasta, împreună cu efectele pandemiei, ar putea arunca economia turcă în haos.
Spania a raportat un declin istoric al economiei în trimestrul doi din 2020, reculul de 18,5% anulând toată redresarea de după criza financiară din 2008, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE).
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 12,1% în primele şase luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Preţul aurului a crescut semnificativ luni, investitorii fiind din ce în ce mai interesaţi de acest metal, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va încetini ritmul redresării economiei mondiale.