Foştii deputaţi Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam au fost condamnaţi joi de Curtea de Apel Braşov la câte doi ani de închisoare cu executare pentru trafic, respectiv cumpărare de influenţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva.
Omul de afaceri Nelu Iordache, cu strânse legături cu Blue Air, a fost săltat de procurorii DNA direct de la bordul unui zbor Ryanair și dus la audieri în dosarul de insolvență al Romstrade. La ieșire, Iordache a negat că ar fi dat mită pentru insolvență.
Anca Mureșan (47 de ani), o cunoscută jurnalistă din Arad a ieșit la plimbare cu trotineta alături de iubitul ei, un interlop și el cunoscut în oraș. Femeia s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care a intrat în apele Mureşului.
Dosarul penal al fostului director al Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad devine tot mai gros. Procurorii DNA au extins cercetările în cazul acestuia.
Sumele cerute și, de multe ori, primite drept despăgubiri pot constitui un buget paralel al companiei de stat. La 400 milioane euro se ridică valoarea despăgubirilor pe care le cer constructorii de la CNAIR, care la rândul ei are revendicări de aproximativ 60 de milioane de euro.