În contextul în care societățile se adaptează la schimbările curente, mulți dintre oficialii europeni încep să se întrebe ce urmează și să se gândească la următorii pași pe care îi au de făcut.
Incendii masive s-au răspândit în multe părți ale lumii, potrivit agenției americane Fire Information for Resource Management System (FIRMS).
Preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA a adoptat luni o declaraţie împreună cu omologii din mai multe parlamente europene prin care se opun recentului acord dintre Washington şi Berlin.
Un studiu științific arată că recordurile de temperatură în perioadele caniculare vor crește cu 5 grade Celsius în sudul Europei, o dată la 2-5 ani, în sudul Europei.
Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de DPA.