Un veteran de război în vârstă de 91 de ani a fost la un pas să-și piardă viața. Un incendiu puternic i-a cuprins locuința în timp ce acesta dormea. A fost salvat în ultimul moment de un jandarm.
Cornel Dinicu are un nou avocat iar acesta spune că sunt 3 persoane care susțin ipoteza patronului de la Ferma Dacilor conform căruia în cazul incendiului ar fi fost vorba despre o mână criminală.
Autobuzele electrice „double-decker” care circulă în zona de sud a Londrei au fost trase pe dreapta, după ce unul din vehicule s-a autoaprins în mers și a ars. Incidentul a avut la o oră de vârf pe Wimbledon Hill Road, dar toți pasagerii au fost evacuați în siguranță.
59 de școli funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Iar aceasta este situația doar într-unul dintre sectoarele Bucureștiului. Și mai grav e faptul că mii de elevi se perindă zilnic prin aceste unități de învățământ.
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, pensiunea care a ars în a doua zi de Crăciun, incendiul ucigând 8 oameni, le-a spus magistraților că arestarea sa este o măsură excesivă și neutilă.