Piaţa ilegală a drogurilor din Asia-Pacific continuă să se extindă şi să se diversifice şi pare în general neafectată de pandemia de COVID-19, a atenţionat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite Reuters.
Guvernul de la Londra are în vedere introducerea unei carantine de 14 zile pentru toţi cei care sosesc în Regatul Unit din străinătate, informează sâmbătă presa britanică citată de Agerpres.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a transmis vineri seara un mesaj de încurajare cu ocazia aniversării a 75 de ani de când tatăl său, Regele George al VI-lea, se adresa britanicilor anunțând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Chiar dacă Milano este un focar de coronavirus, oamenii au fost văzuţi îmbulzindu-se pe stradă fără mască de protecţie și fără să respecte regulile de distanțare.
Rusia a înregistrat pentru a 6-a zi consecutivă, peste 10.000 de cazuri suplimentare de contaminare cu noul coronavirus, mai mult de jumătate din cazuri fiind înregistrate în Moscova, unde carantina a fost prelungită până la 31 mai, potrivit AFP.