Luminiţa Odobescu, Ministrul Afacerilor Externe, a avut o convorbire telefonică cu omologul israelian Eli Cohen. Discuţiile au vizat situaţia cetăţenilor români şi membrilor de familie care au solicitat sprijin în vederea evacuării din Fâşia Gaza
Liderul Hezbollah n-a declarat război Israelului. S-a dezis de acțiunea „fraților de la Hamas”. Mult așteptatul discurs al liderului organizației teroriste libaneze Hezbollah a făcut referire la faptul că „războiul s-a extins dincolo de Gaza”, dar nu și-a asumat vreo operațiune.
Banca Mondială spune că economia globală e într-o poziție mult mai bună decât era în anii 1970, pentru a face față unui șoc major al prețului petrolului.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, sosește astăzi la Tel Aviv și se așteaptă ca acesta să îndemne guvernul israelian să accepte o pauză în luptele din Gaza, potrivit Casei Albe.
Armata israeliană a anunţat, joi seară, că a încercuit oraşul Gaza, la o săptămână de la începerea operaţiunii sale terestre în Fâşia Gaza contra mişcării islamiste palestiniene Hamas.